Reducerea consumului de carne are un impact semnificativ asupra emisiilor de carbon, potrivit unui raport realizat de World Wide Fund for Nature (WWF) în Germania, relatează Agerpres.
Organizația din domeniul conservării naturii a analizat consumul mediu de alimente al germanilor între anii 2015 și 2018 și a descoperit că, deși alimentația vegană și vegetariană au cel mai bun impact asupra mediului, consumul conștient al unei cantități mai reduse de carne reduce în mod semnificativ emisiile de carbon.
Studiul a analizat aşa-numita dietă flexitariană, ai cărei adepți consumă în medie 470 de grame de carne pe săptămână, prin comparație cu un german obișnuit care consumă 817 grame de carne săptămânal. Împreună cu produsele lactate, aceasta reprezintă 70% din emisiile de carbon provenite din producția de hrană.
Reducerea consumului de carne la jumătate ar putea reduce emisiile de carbon ale Germaniei cu 27 %, echivalentul a 56 de milioane de tone, potrivit WWF.
„Dacă toată lumea ar adopta o dietă complet vegetariană sau vegană, emisiile de carbon ar putea fi reduse chiar cu jumătate, sau cu o cantitate cuprinsă între 98 și 102 milioane de tone”, a precizat WWF, transmite Agerpres.
Per ansamblu, Germania produce circa 210 milioane de tone de emisii de carbon din producția de alimente în fiecare an.
WWF a îndemnat publicul să-şi reconsidere dietele și a făcut un apel la guvernul german să ia în calcul introducerea unei taxe pe produsele de origine animală.