În data de 2 aprilie 2021, a fost semnat Acordul de colaborare între MAI și Universitatea Tehnică a Moldovei, de către ministrul Afacerilor Interne al RM, Pavel Voicu, și rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan.
În cadrul evenimentului, ministrul interimar Pavel Voicu a vorbit despre necesitatea autorităților administrative și instituțiilor din subordinea MAI de specialiști în diferite domenii și utilitatea unui asemenea acord pentru minister.
La rândul său, rectorul UTM Viorel Bostan a subliniat importanța instruirii și formării continue, care contribuie la perfecționarea și dezvoltarea capacităților angajaților subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne pentru a oferi servicii de calitate cetățenilor.
Acordul va permite:
# Elaborarea și implementarea programelor de instruire privind siguranța rutieră și securitatea cibernetică;
# Realizarea de proiecte educaționale, pregătirea și recrutarea studenților prin programe de stagii și angajări;
# Desfășurarea activităților de informare și educație privind siguranța pe internet;
# Implicarea profesorilor și studenților în dezvoltarea de produse, servicii informaționale pentru domeniul aferent subdiviziunilor MAI;
# Utilizarea și dezvoltarea în comun a infrastructurii existente de instruire și fabricare, precum și a echipamentului din dotare în vederea obținerii unor indicatori înalți de activitate.