Ce-a vrut să zică autorul? #3 Eurovision 2021: ce nu e în regulă cu piesa înaintată de Rusia. Cine e Manizha și de ce piesa „Russian Woman” a fost supusă criticilor

FotoJet

Manizha este o cântăreață rusă originară din Tadjikistan, care și-a câștigat faima după ce a publicat videoclipuri muzicale pe rețelele de socializare.

Interpreta luptă activ pentru drepturile femeilor și pentru libertatea de exprimare. Totuși, în contextul faptului că valorile promovate de aceasta nu corespund cu politica promovată de Rusia, ea totuși a fost selectată pentru a reprezenta țara în cadrul concursului internațional Eurovision cu piesa Russian Woman, interpretată în limba rusă. Acest lucru se întâmplă pentru prima oară în ultimii 12 ani.

Cine este Manizha

Manizha Sangin, 29 de ani, s-a născut în Dușanbe, în timpul războiului civil din Tadjikistan. Discografia sa include două albume de studio – „Manuscript” (2017) și „YaIAM” (2018) –, precum și minidiscul „Womanizha” lansat în 2019. În 2020, Manizha a devenit interpreta versiunii rusești a piesei Loyal Brave True (Mă ridic în calea unui războinic) pentru filmul Disney intitulat „Mulan”. În luna decembrie a aceluiași an, cântăreața a fost numită ambasadoare de bunăvoință a Agenției ONU pentru Refugiați.

De asemenea, ea a lansat albumul „Instagram Manuscript”. A lansat un flashmob #травмакрасоты pentru încurajarea body positive-ului și a acceptării frumuseții diversificate. A colaborat și cu fundații caritabile și a participat în campanii sociale.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Catherine (@catherine_boz)

În ultimii ani, ea a lansat compoziții dedicate identificării și abuzului etnic. De exemplu, videoclipul „Mama”, filmat în Georgia, povestește despre violența domestică. În februarie 2019, Manizha a lansat aplicația mobilă gratuită „Silsila”, care conține un buton de alertă și oferă o listă cu cele mai apropiate centre și adăposturi pentru femeile care s-au confruntat cu violența domestică.

Victoria ei în selecția națională Eurovision 2021 a provocat controverse, iar compoziția a fost criticată inclusiv de deputații Dumei de Stat pentru valorile „antirusești”.

Persoanele publice din Rusia s-au adresat Comitetului de anchetă cu o cerere de a verifica versurile piesei Russian Woman a cântăreței Manizha din cauza „declarațiilor ilegale”, a anunțat în cadrul RIA Novosti reprezentanta oficială a departamentului, Svetlana Petrenko.

Șeful Comitetului de investigație, Aleksandr Bastrîkin, a fost abordat anterior de redacția ziarului Veteranskie Vesti, care a considerat că spectacolul lui Manizha a ofensat demnitatea femeilor ruse și a încălcat armonia și integritatea națională.

Deși Rusia este un stat multicultural, deosebit de multe critici și controverse a stârnit faptul că țara va fi reprezentată de către o tânără originară din Tadjikistan, care a îndrăznit să vorbească prin prisma versurilor piesei din numele femeilor ruse.

Ce-a vrut să zică autoarea în piesa Russian Woman?

Manizha, numită și недословянка, explică faptul că Russian Woman este „un cântec despre transformarea conștiinței de sine a unei femei în ultimele secole în Rusia”. „Rusoaicele au parcurs un drum uimitor de la o colibă ​​țărănească la dreptul de a alege și de a fi alese, de la uzine și fabrici la zboruri spațiale. Lor nu le-a fost niciodată frică să se confrunte cu stereotipuri și să-și asume responsabilitatea pentru sine.”

Textul piesei pune accentul pe puterea feminină și o mare parte din el reprezintă o îndemnare pentru femei de a crede în propriile forțe, de a fi puternice și de a nu le fi frică de nimic. De asemenea, în text se mai vorbește și despre familiile „incomplete”, despre impactul divorțurilor asupra copiilor și despre faptul că, conform clișeizatului „ce nu ne omoară ne face mai puternici”, același lucru se întâmplă cu cei care trec prin astfel de dificultăți.

Tot în text persistă și aspectul implicării femeilor în viața politică a țării, prin prisma versurilor: „Эй, русский женщин, давай, голосуй за меня!” (Hei, femei rus [anume așa, cu accent caucazian], hai, votează-mă!), prin adresare accentuându-se și diversitatea naționalităților din țară.

Un alt aspect atins în text ține de presiunea societății asupra femeilor în ceea ce ține de „obligația” de a întemeia o familie până la vârsta de 20 de ani și de prejudecata că acest lucru este unul primordial pentru ele.

Ждешь своего юнца, ой, красавица!
Тебе уж за 30, алло, где же дети?
(Îți aștepți tânărul, of, frumoaso!
Ai peste 30 [de ani], alo, unde-s copiii?)

De asemenea, se mai vorbește despre presiunea în materie de aspect fizic și de standarde ale frumuseții impuse de societate, precum tipul siluetei sau lungimea fustei.

Ты в целом красива, но вот похудеть бы…
Надень подлиннее, надень покороче.
(În general ești frumoasă, dar dacă ai slăbi…
Îmbracă mai lungă, îmbracă mai scurtă.)

În general, textul ține să amintească femeilor despre independența și puterea lor și despre faptul că sunt capabile să facă orice pentru propria viață și fericire, începând de la carieră, continuând cu statutul social și terminând cu propriul aspect. Adică se bazează pe ideile feminismului.

În clip însă persistă o atmosferă satirică și haotică, care prezintă multe dintre prejudecățile legate de femei și de naționalitățile din Rusia.

În primele cadre, interpreta apare într-un mediu „tipic” naționalității sale, cu decor și costume corespunzătoare. În următoarele cadre, apar prototipurile diferitelor tipologii femeiești precum femeia carieristă, cea rebelă, femeia casnică, resemnată și femeia care conduce „revoluția”.

Într-un sfârșit, aceste femei se regăsesc într-una singură care învinge „inamicul” și își recapătă identitatea națională de una singură și își demonstrează puterea. Un moment reprezentativ al clipului este sfârșitul, când învingătoarea oferă conaționalilor săi pașapoarte rusești, acest lucru făcând referire la integritatea „marii Rusii”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente