USM organizează Concursul de Programare „eUSM 2021” destinat elevilor. Aceștia trebuie să elaboreze un proiect de cercetare/soft/aplicație în unul dintre domeniile Tehnologiei Informației.
Iată care sunt acestea:
# știința calculatoarelor;
# algoritmi și structuri de date;
# programare;
# inteligență artificială;
# navigare și comunicare;
# aplicații software.
Elevii pot participa la concurs atât cu proiecte individuale, cât și cu proiecte elaborate în echipă. Echipa poate fi compusă din cel mult doi elevi. Se acceptă un profesor tutore. Fiecare elev/echipă poate participa la concurs cu un singur proiect. Proiectele vor fi prezentate online sub formă de raport. Proiectele pot fi prezentate în limbile română, rusă sau engleză, anunță USM.md.
Fiecare elev/echipă va prezenta proiectul timp de cel mult 10 minute în prezența membrilor comisiei de jurizare. Punctajul maxim oferit de fiecare membru al juriului este de 100 puncte, împărțite astfel:
Concursul de Programare „eUSM 2021” se va desfășura în zilele de 15-16 mai 2021.
Pentru participare la concurs este necesară înscrierea prealabilă până pe 30 aprilie, prin completarea formularului.
În timpul prezentării, trebuie să fie prezente următoarele materiale:
1. Rezumatul lucrării;
2.Textul integral al lucrării;
3. Alte materiale ce ilustrează conținutul lucrării.
După finalizarea perioadei de înscriere în concurs, organizatorii concursului vor anunța platforma online și programul prezentărilor.
Juriul va anunța rezultatele concursului în cel mult șapte zile.
Elevii care vor ocupa primele trei locuri vor fi beneficia de un loc bugetat la USM, la unul dintre programele Informatică sau Informatică Aplicata (cu prezentarea diplomei de bacalaureat sau a unui act echivalent de studii).
Tuturor participanților le vor fi oferite diplome de participare. Vor fi oferite, de asemenea, diplome de merit și de mențiune.