Decizia de înaintare a Nataliei Gavrilița a fost declarată constituțională. Sesizarea socialiștilor, respinsă de CC

curtea-constitutionala

Curtea Constituțională a declarat constituțional înaintarea fostei ministre a Finanțelor Natalia Gavrilița pentru prima oară la șefia guvernului. Astfel, sesizarea depusă de către deputații Partidului Socilaiștilor a fost respinsă.

Socialiștii au atacat decretul semnat de Maia Sandu privind înaintarea Nataliei Gavrilița pentru prima oară la șefia guvernului. Pe această cale, deputații au dorit să anuleze acel decret, ca apoi înaintarea lui Igor Grosu să fie considerată prima opțiune, iar ulterior candidatul socialiștilor Vladimir Golovatiuc să fie opțiunea a doua.

„În baza decretului contestat, dna Natalia Gavrilița a solicitat votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Pe 11 februarie 2021, Parlamentul a examinat solicitarea candidatului la funcția de prim-ministru și nu a susținut-o. Astfel, prin respingerea solicitării de învestitură a Guvernului, decretul contestat s-a consumat. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că actele consumate nu pot fi supuse controlului de constituționalitate. Curtea reține că sesizarea este lipsită de obiect şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond”, se arată în decizie.

Vă amintim că, pe 25 martie, Igor Grosu nu a putut prezenta programul de guvernare pentru că nu a fost cvorum în parlament.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente