Parchetul din Belarus a deschis o anchetă penală împotriva liderei opoziției Svetlana Tihanovskaia sub suspiciunea de pregătire a unui act terorist, informează luni agenția Belta, citându-l pe procurorul general Andrei Șved, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Svetlana Tihanovskaia a fugit în Lituania la puțin timp după alegerile contestate de la 9 august şi a cerut ca președintele Aleksandr Lukașenko să renunțe la putere.
Lukașlenko, în vârstă de 66 de ani, s-a confruntat cu cea mai provocare a regimului său de aproape 27 de ani după ce protestatarii au ieșit în stradă pentru a contesta rezultatul alegerilor, despre care susțin că au fost fraudate.
Autoritățile din Belarus au anunțat săptămâna trecută că au arestat un bărbat care, potrivit lor, plănuia să provoace o explozie la Minsk și o alta la o unitate militară din apropierea orașului Borisov.
Procurorii au acuzat opoziția de implicare în incident, ceea ce aceasta a negat.
Luni, procurorul general Andrei Șved a declarat că Tihanovskaia a fost și ea implicată în pregătirea atacurilor teroriste, dar nu a furnizat detalii.
Procurorii au spus că vor cere extrădarea Svetlanei Tihanovskaia din Lituania, mai scrie Reuters, care relatează că fosta candidată în alegerile prezidențiale din Belarus nu a putut fi contactată pentru a comenta aceste acuzații.