Sistemul medical din țara noastră a mai pierdut un specialist din cauza COVID-19. Este vorba despre medicul Anatolie Bodorin, medic stomatolog la întreprinderea SRL „Bodorin Dental” din municipiul Chișinău.
„Cu profund regret, MSMPS exprimă sincere condoleanțe familiei îndurerate și colegilor, în legătură cu trecerea la cele veșnice a dlui Anatolie Bodorin, în vârstă de 57 de ani, care a activat în calitate de medic stomatolog la întreprinderea SRL «Bodorin Dental» din municipiul Chișinău. Acesta a fost internat la SCM «Gh. Paladi» pe data de 18 martie curent. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, se menționează în comunicatul MSMPS.
Până la ziua de azi, 105 lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19.