La 1 aprilie 2021, toate pensiile vor fi indexate cu 3,89 %, coeficientul de indexare constituind media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii trei ani. Pentru indexarea pensiilor a peste 663 de mii de beneficiari, în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru acest an au fost planificate mijloace financiare în sumă de 608 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale, indexarea pensiilor este prevăzută pentru următoarele categorii de pensii: toate pensiile stabilite și recalculate în temeiul Legii privind sistemul public de pensii, pensiile pentru vechime în muncă, pensiile funcționarilor publici, pensiile colaboratorilor vamali, pensiile stabilite în temeiul Legii privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, pensiile stabilite în temeiul Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.
Din 1 aprilie, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă va constitui 1 188,05 de lei. Totodată, cuantumul pensiei minime de dizabilitate va fi: 891,04 lei – în cazul unei dizabilități severe, 831,64 lei – în cazul unei dizabilități accentuate și 594,03 lei –în cazul unei dizabilități medii.
Totodată, începând cu 1 aprilie, vor fi recalculate şi alocațiile sociale de stat pentru 66 654 de beneficiari și alocațiile pentru îngrijire, însoțire şi supraveghere pentru 12 983 de beneficiari, stabilite în temeiul Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, reieșind din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă, pensiei de dizabilitate severă, accentuată şi medie.
În acest an, la 1 octombrie, va avea loc şi a doua indexare a pensiilor, iar în calcul se va lua rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs, coeficientul de indexare fiind stabilit de Guvern.