Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a publicat noi restricții în vederea prevenirii pandemiei de COVID-19.
Pe durata stării de urgenţă în sănătate publică, activitatea cultelor religioase, ce ţine de organizarea întrunirilor cu caracter religios, oficierea slujbelor şi a rugăciunilor cu caracter colectiv sau privat, a serviciilor divine sau a altor evenimente tradiţionale religioase, se va desfăşura în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea următoarelor măsuri:
# limitarea numărului de persoane în timpul slujbelor, cu asigurarea de minimum patru metri pătrați pentru fiecare persoană;
# distanța fizică de cel puțin doi metri;
# instalarea dozatoarelor cu soluție dezinfectantă;
# purtarea obligatorie a măștii de protecție pe durata aflării în interiorul lăcașului etc;
# evitarea contactului şi a sărutării obiectelor de cult;
# neadmiterea consumului produselor alimentare, inclusiv a oferirii acestora, în incinta lăcașului de cult etc.
Activităţile religioase oficiate de către slujitorii de cult în aer liber se vor desfăşura cu menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între persoane.