Igor Grosu nu a putut prezenta Programul de activitate al guvernului din cauză că deputații socialiști și cei din Partidul „ȘOR” au părăsit plenul, în consecință s-a atestat lipsă de cvorum. Prin urmare, procedura de votare a noului premier a eșuat.
„Este regretabil ceea ce s-a produs azi în parlament. Este regretabil că astăzi nu avem ocazia să discutăm un program de guvernare, să trasăm prioritățile. Oamenii nu mai înțeleg aceste jocuri politice. Este cinic! Din ambele părți nu a fost seriozitate și acest lucru s-a simțit”, a spus Andrian Candu.
Vă amintim că deputații socialiști au atacat la Curtea Constituțională decretul prin care fosta ministră a finanțelor Natalia Gavrilița a fost înaintată de Maia Sandu la funcția de prim-ministră. Această sesizare are menirea de a considera nul primul decret al Maiei Sandu, iar înaintarea lui Igor Grosu să fie considerată prima propunere a președintei. Ca urmare, candidatul socialiștilor, Vladimir Golovatiuc, să fie al doilea candidat la funcția de premier.
În prezent, Maia Sandu a înaintat două candidaturi la funcția de premier și ambele nu au fost susținute de parlament. Prin urmare, președinta trebuie să organizeze o nouă rundă de consultări cu fracțiunile parlamentare pentru a stabili condițiile de dizolvare a parlamentului.
Totodată, Igor Dodon a spus că președinta nu poate dizolva parlamentul, pentru că există o majoritate formată.
Vezi și: