Mâncarea este un element vital și indispensabil vieții. Prin urmare, pentru ca funcționarea corpului nostru să ne satisfacă necesitățile, este imperial să avem grijă de cum ne alimentăm. Uneori însă, din diferite motive psihologice, ajungem să nu mai percepem cantitatea de mâncare ingerată, fie că mâncăm prea mult, fie prea puțin. În acest sens, am decis să vorbim despre legătura dintre starea noastră psiho-emoțională și efectele pe care le are aceasta asupra obiceiurilor alimentare. Împreună cu Irina Zuza, absolventa Universității din Maastricht, Facultatea de Sănătate, Medicină și Științe ale Vieții, fondatoarea platformei psihonutritie.md, dezghiocăm definiția mâncatului compulsiv, încercăm să înțelegem cum ne putem da seama că am avut un astfel de episod și care sunt indicatorii ce ar trebui să ne dea un semn de alarmă.
Mâncatul compulsiv este una dintre cele mai frecvent întâlnite tulburări alimentare. Cunoscută drept binge-eating disorder sau loss-of-control eating, este o tulburare alimentară care se caracterizează prin episoade recurente de consum a unei cantități semnificativ mai mari de alimente, în comparație cu cât ar consuma majoritatea oamenilor în mai puțin de două ore, în circumstanțe similare. „De asemenea, acest proces este acompaniat de pierderea controlului asupra cantității de alimente ingerate și de incapacitatea de a te opri atunci când realizezi că ai consumat prea mult. Un alt sentiment caracteristic mâncatului compulsiv este cel de vină, de rușine și de dezgust față de această «pierdere de control în fața mâncării»”, ne spune Irina.
Specialista ne-a explicat și criteriile de bază potrivit cărora putem identifica mâncatul compulsiv și ne putem da seama dacă suferim de această tulburare alimentară:
# mâncatul unei cantități semnificativ de mari de alimente în mai puțin de două ore. Estimativ aceasta ar însemna 1 500-3 000 kcal;
# pierderea controlului asupra cantității de alimente ingerate (sentimentul că nu poți să te oprești);
# procesul de mâncare este unul mai rapid decât cel normal;
# mănânci până la etapa la care simți un disconfort fizic considerabil (te simți extrem de plin);
# mănânci cantități mari de mâncare chiar și atunci când nu simți o senzație fizică de foame;
# mănânci singur, deoarece îți este rușine de cantitatea ingerată și nu vrei să fii văzut de ceilalți;
# la finalul episodului de mâncat compulsiv, te simți dezgustat, depresiv sau vinovat pentru cele întâmplate.
Când solicitarea ajutorului este indispensabilă
Irina ne spune și care ar fi semnele de alarmă care ar trebui să ne dea de gândit și să ne facă să solicităm ajutorul unui (unei) specialist(e) în domeniu. „Gradul de severitate pentru acest tip de mâncat este apreciat în funcție de numărul de episoade de mâncat necontrolat dintr-o săptămână:
# unul-trei episoade reprezintă o tulburare ușoară;
# patru-șapte episoade – tulburare moderată;
# opt-13 episoade – tulburare severă;
# mai multe de 14 episoade – tulburare extrem de severă.
De asemenea, dacă persoana este îngrijorată de relația cu mâncarea și simte că aceasta îi domină gândurile și starea psiho-emoțională, dacă episoadele recurente de mâncat compulsiv se manifestă timp de o perioadă mai mare de trei luni – solicitarea ajutorului este indispensabilă.”
Mâncatul emoțional – mecanism de camuflare a emoțiilor negative
„Declanșatorii mâncatului pe fon emoțional diferă de la persoană la persoană, fie ei de ordin fizic, emoțional, psihologic, cognitiv, fie de ordin social. Prin urmare, recunoașterea problemei și dorința de a depăși mâncatul pe fon emoțional este esențială. Pentru multe persoane mâncarea reprezintă o sursă de refugiu și alinare.”
Specialista ne spune că, deși unele persoane conștientizează existența problemei, în cea mai mare parte a cazurilor acestea nu se vor adresa unui specialist. Totul se datorează fricii interne pe care o au persoanele. De cele mai multe ori, acestea se tem că nu vor identifica o altă soluție de camuflare a problemei sau un alt refugiu în care să-și găsească alinare. „Precum fiecare individ deține un istoric medical, emoțional, psihologic diferit, la fel sunt și soluțiile – mult prea diverse pentru a fi standardizate și aplicate tuturor. Totul începe de la conștientizarea și implicarea persoanei în procesul de cunoaștere/vindecare, paralel cu ajustarea preconcepțiilor, a stilului de viață și a propriilor mecanisme de a răspunde factorilor de stres, sociali etc. Acest proces poate fi realizat sub îndrumarea unui profesionist care va acorda tot suportul necesar, atât tehnic, cât și emoțional.”
