Dacă reprezentați o nouă organizație a societății civile (înregistrată în ultimii trei ani), un grup informal de inițiativă civică sau o mișcare socială și încercați să mobilizați oamenii din comunitatea voastră pentru a influența schimbări pozitive reale, acordați atenție problemelor importante care ar putea fi neînțelese sau puțin discutate în societate și propuneți soluții, sunteți gata să investiți timp și energie în dezvoltarea inițiativei, organizației sau campaniei voastre, atunci această oportunitate este pentru voi.
Cine oferă oportunitatea? „Actorii societății civile – promotori ai schimbării în țările Caucazului de Sud și Republica Moldova” este un proiect regional, implementat de organizația neguvernamentală cehă „People in Need” și finanțat de Uniunea Europeană. Scopul acestui proiect este să susțină grupurile civice selectate să-și formeze propria viziune pentru schimbare, să planifice pași concreți pentru a o atinge, să-și dezvolte capacitățile și să aibă acces la resursele necesare pentru a ajunge de la plan la ceva real.
„Vom lucra împreună cu participanții din proiect să creăm un program personalizat, care să ajute inițiativelor să crească și să atingă ceea ce și-au propus”, au menționat organizatorii.
În cadrul programului veți avea ocazia să:
# dezvoltați strategia inițiativei/organizației/campaniei voastre;
# participați la instruiri, sesiuni de ghidare și mentorat, consultații, vizite de studiu și să beneficiați de burse de studiu;
# stabiliți sau îmbunătățiți conexiunile cu susținătorii și voluntarii voștri;
# contactați cu colegii și partenerii din Republica Moldova și din străinătate;
# obțineți acces la oportunități de finanțare pentru dezvoltarea internă și pentru campania voastră (în iulie 2021, participanții care trec cu succes prima etapă a programului vor putea solicita până la 10000 EUR de finanțare internă, care va ține de planurile strategice ale acestora) și nu doar atât.
Organizatorii proiectului își propun să selecteze șapte participanți din Moldova. Toți cei interesați de această oportunitate, pot descărca și completa formularul de înregistrare, pe care-l vor expedia la adresa de e-mail [email protected] până la 07.04.2021, până la 17.00!
Mai multe detalii despre criteriile de selectare și condițiile de participare pot fi accesate AICI.