(foto) De la începutul anului, moldovenii de peste hotare au făcut transferuri de 219 milioane de dolari – record absolut pentru Moldova

147771-122958
Foto:Radio Chisinau

În primele două luni din 2021, transferurile de peste hotare efectuate în favoare persoanelor fizice prin intermediul băncilor au fost de 219 mil. USD, record absolut pentru Moldova. Precedentul record a fost stabilit în 2013, când remitențele în primele două luni au fost de 203 mil. USD, precedat de anul 2008, când ele au fost de 194 mil. USD, scrie economistul Veaceslav Ioniță.

Totodată, se menționează că  un studiu IDIS Viitorul arată că prin intermediul băncilor moldovenii transmit acasă max. 80 % din bani, restul fiind transmiși prin rutiere, carduri bancare emise în străinătate sau rude și prieteni.

Altfel spus, volumul de bani trimiși acasă de moldoveni mai crește cu încă 55 milioane USD. La această sumă mai trebuie adăugat cel puțin o sumă similară de 55 milioane USD, care conform estimărilor noastre este adusă personal de cetățenii noștri, când ei revin în Moldova. Astfel volumul total de bani, care au intrat în țară de la cetățenii noștri prin toate canalele posibile se ridică în primele 2 luni ale anului la cel puțin 330 milioane USD.

În opinia economistului, această creștere în cea mai mare parte este determinată de dificultăți de a transmite bani pe căi ne-formale și în fapt volumul real al remitențelor nu a crescut, dar a crescut doar partea transmisă prin bănci. Altfel spus, volumul de bani transmis prin bănci a crescut din contul reducerii banilor care vin pe alte canale în țară.

Tot aici se reiterează despre faptul că în 2020 volumul total a remitențelor a ajuns la 1 487 mil. USD, valoarea maximă din ultimii 6 ani. Volumul remitențelor continuă să înregistreze creștere, iar în valoare anuală în prezent ele au ajuns la 1 533 milioane USD.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente