Candidatul la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Igor Grosu, a venit cu o reacție la scurt timp după ce Curtea Constituțională a declarat constituțional demersul prin care acesta a fost propus în funcție.
„Am luat act de decizia Curții Constituționale. În următoarele zile, voi depune la parlament echipa și programul de guvernare. Așa cum am promis, prioritatea noastră imediată este scoaterea țării din criza sanitară și economică și curățarea instituțiilor statului”, a declarat Igor Grosu.
Amintim că decretul prin care președinta Maia Sandu l-a desemnat pe de Igor Grosu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova a fost declarat constituțional. O decizie în acest sens a fost pronunță astăzi, 22 martie, de către Curtea Constituțională. Decizia emisă de CC este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
Maia Sandu a l-a înaintat marți, 16 martie, pe liderul interimar al PAS, Igor Grosu, la funcția de prim-ministru. La două zile de la această decizie, PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, împreună cu câțiva deputați neafiliați, și-au înaintat propriul candidat la funcția de prim-ministru, pe Vladimir Golovatiuc.