Turcia s-a retras din Convenţia pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor

stambulyskaya-konventsia-920×518
Foto: EPA

Turcia a anunțat că se retrage din Convenţia pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. O decizie în acest sens a fost semnată de președintele țării, Recep Tayyip Erdogan.

Convenţia de la Istanbul din 2011 obligă guvernele să adopte o legislaţie care să pedepsească violenţa domestică şi abuzurile similare, inclusiv violul conjugal şi mutilarea genitală feminină, transmite agerpres.ro.

Conservatorii au afirmat că această cartă dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi că referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ pentru a obţine o mai mare acceptare în societate.

Turcia dezbătuse o posibilă retragere din Convenţie după ce un responsabil al partidului la putere al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a ridicat problema abandonării tratatului anul trecut.

De atunci, numeroase femei au ieşit pe străzile Istanbulului şi altor oraşe, solicitând guvernului să respecte Convenţia.

Principalul partid de opoziţie, CHP, a criticat această decizie.

Vicepreşedinta CHP pentru drepturile omului, Gokce Gokcen, a scris pe Twitter că abandonarea convenţiei înseamnă „a lăsa femeile să fie ucise”.

Violenţa domestică şi feminicidul rămân o problemă gravă în Turcia. Anul trecut, 300 de femei au fost asasinate, potrivit grupului pentru apărarea drepturilor We Will Stop Femicide.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente