Autoarea petiției susține că polița de asigurare medicală obligatorie nu mai este relevantă și solicită revederea Legii 1 593/din 26.12.2002.
În petiție se specifică faptul că din salarii se reține o sumă semnificativă, pe când accesul la serviciile medicale este foarte scazut. De asemenea, este accentuat și faptul că asigurații nu au acces la toți specialiștii, din motiv că la policlinicile de stat ei nu există, iar programările la medici se fac cu mult timp înainte. Astfel, în ambele cazuri, pacienții sunt nevoiți să apeleze la clinicile private, fiind nevoiți să suporte cheltuieli în plus.
În petiție se mai specifică și faptul că, deși din salarii se reține o sumă considerabilă pentru polița medicală, accesul la proceduri și analize este limitat, deoarece acele prezente în programul de asigurare medicală nu cuprind spectrul necesar de analize și proceduri necesare pentru o diagnosticare eficientă sau reabilitare.
Astfel, petiția solicită ca:
# beneficiarii să își aleagă individual pachetul de asigurare medicală în baza căreia se vor trata;
# să își aleagă serviciile de care au nevoie într-adevăr, indiferent dacă se trateaza la instituțiile private sau la cele de stat;
# dacă în decursul unui an nu se apelează la serviciile medicale, banii achitați pentru polița medicală să fie returnați.