„M-am vaccinat benevol. Spre deosebire de virus, vaccinul nu ucide.” Experiența Cristinei Cozeriuc din epicentrul focarului de COVID-19 din Italia

BeFunky-collage

Bălți, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Facultatea de Pedagogie, Psihologie şi Asistenţă socială, nașterea primului copil, lipsă de perspectivă, emigrare, Italia, Bergamo, salvatoare la serviciul de ambulanță în cadrul asociației Crucea Verde, 2020, COVID-19, izolare, vaccin anti-COVID-19, revenirea la viață normală. Această numerație reprezintă o retrospectivă a ultimilor șase ani ai Cristinei Nuca Cozeriuc, o moldoveancă, lectoră universitară, pedagogă care a părăsit fizic Moldova, dar nu și spiritual, în căutarea unei vieți mai decente. A găsit-o în Italia, în orașul Bergamo din nordul Italiei, localitatea de baștină a echipei de fotbal Atalanta B.C. – una dintre liderele din Serie A. Tot aici a văzut „apocalipsa” din anul 2020, floricele în comparație cu „sfârșitul lumii” prognozat în anul 2012. Despre ce vom vorbi în acest articol? Despre lupta cu un inamic necunoscut, dar învins cu ajutorul unei arme de care se tem mulți oameni – vaccinul. Echipa #diez continuă să discute cu moldovenii care s-au vaccinat și ne povestesc cum au depășit aceste momente istorice din viața lor.

Italia a fost cea mai afectată țară de COVID-19 din Europa la începutul declanșării pandemiei cu noul tip de coronavirus. În data de 27 martie 2020, Italia era a treia țară din lume după numărul de cazuri noi de infectare (80 589 de cazuri) și prima țară din lume la capitolul decese din cauza COVID-19. Continentul Bătrân a fost afectat în așa fel încât granițele interne ale UE au fost închise – pentru prima oară de la constituirea acestui bloc comunitar.

Nordul Italiei a fost cea mai afectată parte a țării, iar regiunile Lombardia, Emilia-Romagna și Veneto au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de infectare raportat la numărul populației. Cu alte cvinte, nordul Italiei era un fel de „sfârșit al lumii” declanșat din alt colț al lumii.

„Am plecat pentru a avea viață mai bună.”

Acum, să revenim la istoria Cristinei Nuca Cozeriuc. Cu siguranță, nu-și putea închipui în anul 2015 că peste cinci ani o așteaptă o pandemie care să-i mai schimbe încă o dată viața.

„În anul 2015, am emigrat în Italia cu toata familia. Suntem stabiliți în partea de nord a Italiei, la Bergamo, apropo provincia cea mai afectată de pandemie în anul 2020. Întotdeauna am fost tentată de gândul de a emigra într-o țară prosperă. Acest gând a fost ghidat de motivul de a căuta o viață mai bună și de a crea un viitor frumos pentru copilul nostru într-o țară europeană. Când zic «o viață mai bună» nu mă refer doar la aspectul financiar. Cu toate acestea, Moldova va rămâne mereu în inimile noastre. În Italia, m-am angajat în calitate de salvatoare la serviciul de ambulanță în cadrul asociației Crucea Verde. Anul 2020 voiam să-l petrec la fel ca și pe cei precedenți. Să vizitez de două-trei ori Moldova, însă pandemia a pus cruce pe toate planurile, inclusiv pe cele de călătorie”, ne-a povestit Cristina.

„Speram ca pacientul să nu fie pozitiv cu COVID.”

În același timp, pandemia de COVID-19 avea alte planuri pentru anul 2020 și i-a arătat Cristinei o nouă realitate în care va trebui să trăiască și să lucreze. Fiind salvatoare, eroina noastră a muncit din greu pentru a salva viețile omenești. Obiectiv, nu a fost pregătită pentru această provocare, dar a reușit, chiar dacă a avut momente extreme.

„În acele momente, îmi puneam întrebarea cum e posibil așa ceva? Eram mereu cu frica ce se putea întâmpla în ziua următoare. Rutina mea s-a împărțit în două: munca și familia. La început de criză, noi, salvatorii, transportam atât pacienții obișnuiți, cât și suspecți cu COVID-19. Când s-a înțeles că situația scapă de sub control, atunci asociația noastră a pus la dispoziție două ambulanțe care transportau doar pacienți cu COVID-19. Alte două ambulanțe erau destinate pentru chemări obișnuite. Eu am ales să activez pe cele două ambulanțe care nu erau direcționate pentru pacienții cu COVID-19. Dar ni se întâmpla să mai transportăm câte un pacient pozitiv cu COVID-19, însă era mai mult o excepție. Riscul oricum persista, noi mereu eram echipați corespunzător ca cei care ieșeau la chemări COVID. Mereu ne ziceam «să sperăm că acest pacient nu este și pozitiv cu COVID». Pe de altă parte, în afara lucrului, eram nevoită să stăm izolați în casă, erau restricții foarte dure. Din punct de vedere economic, perioada de autoizolare nu a fost dificilă, deoarece atât eu, cât și soțul am stat acasă un timp foarte scurt. În această perioadă, am practicat jocuri de societate, jocuri în grădină, am gătit, am amenajat un lot de pământ pe care îl avem lângă casă, am citit, mai priveam câte un film. Pe scurt, am reușit să facem multe și de toate. Mai greu era din punct de vedere social, deoarece nu puteam să îmi vizitez nici măcar mama, care trăiește la câțiva kilometri de noi. Practic, timp de două luni de zile, am avut un itinerar exact – serviciu-casă-supermarket –, însă la ultimul mergeam doar o dată pe săptămână și doar un membru din familie. Iar cel mai mult a fost afectat de pandemie copilul nostru, fiind privat de dreptul de a-și vedea colegii, prietenii, bunica. Dacă noi, cei adulți, ieșeam măcar la serviciu sau la supermarket, el practic nu a putut ieși de după poartă”, ne-a mărturisit femeia.

„Nici nu ne-am gândit să revenim în Moldova.”

Cu toții ținem minte cum o mare parte dintre moldovenii stabiliți în UE și CSI au avut intenția de a se întoarce în Moldova după ce întreaga Europă a fost închisă pe trei luni. Adevărat că mulți conaționali au decis să rămână în țara în care au fost prinși de pandemie, chiar cu riscul de a pierde locul de muncă și cel de trai. Iată cum își aduce aminte de acele momente Cristina Nuca Cozeriuc.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi îmbrăcăminte de exterior
Facebook/Cristina Cozeriuc

„O sa fiu sinceră. În acele momente, nicidecum nu ne gândeam să revenim în Moldova. Cu toate că existau multe cazuri de infectări, aveam oarecum o încredere în sistemul medical italian, care, cu părere de rău, pandemia l-a pus la pământ. Totodată, eram foarte îngrijorați și de situația din Republica Moldova. Și cum a arătat timpul, am făcut o alegere corectă. Nu am fost lăsați în voia sorții de către guvernul italian. Acesta a oferit ajutor material celor rămași în criză. De exemplu, pentru cele câteva săptămâni în care nu am lucrat, ni s-au oferit 60 % din salariu, plus la aceasta am beneficiat și de un bon (alocație unică) de 1 000 de euro pentru părinții care lucrau și aveau nevoie de bonă pentru copil. Un alt suport material, dar care deja a fost oferit în vara anului 2020, a fost o alocație unică de 500 de euro – așa-zisul Bonus Vacanze pentru a merge în vacanță în stațiunile italiene. În acea perioadă, ca niciodată am ținut o legătură strânsă cu rudele noastre din Moldova. Permanent am avut tendința să îi atenționăm despre riscul sporit și despre pericolul acestei epidemii. Cu părere de rău, unii ne-au înțeles, alții nu. Mereu ne interesam de starea lor de sănătate și de cum merg lucrurile în Moldova. Le ofeream sfaturi cum să se comporte pentru a se proteja. Desigur că ei, la rândul lor, erau foarte preocupați de sănătatea noastră văzând în toata ziua știri despre situația pandemică din Italia. Întrebarea principală după orice discuție cu ei era: «Când o să veniți în Moldova?».”

„M-am vaccinat benevol. Spre deosebire de virus, vaccinul nu ucide.”

Anul 2021 a început pentru majoritatea omenirii pe o notă optimistă. Au fost lansate mai multe vaccinuri care sunt menite să oprească răspândirea noului tip de coronavirus. În toate țările se pune accentul primordial pe vaccinarea medicilor, de acest lucru a beneficiat și Cristina. Ea ne-a spus că a fost o decizie benevolă.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „VACCINAZIONE ANTI-COVID19 MODULO DI CONSENSO CRISTINA COZERIUC Luogo di nascita: Re.pubc Telefono: disponibile): strata in una lingua nota ed ho del tutto compreso la Nota nfo eritiero e ho riesaminato con il Personale Sanitario la Scheda sionisti Sanitari addetti alla vaccinazione ho posto domand nendo risposte esaurienti da me comprese. nformato con parole a me chiare, ho compreso benefi nonché le conseguenze di”
Facebook/Cristina Cozeriuc

„Anul 2021 l-am început cu mari speranțe în legătură cu crearea vaccinurilor anti-COVID-19. Sunt provaccinare. Da, știu că aceste vaccinuri au fost lansate în foarte scurt timp, dar nu trebuie să uităm că suntem în secolul al XXI-lea, când medicina a avansat destul de mult și dă rezultate chiar și în scurt timp. Să nu mai comparăm cu anul 1796, când a fost descoperit primul vaccin, știind la ce nivel era atunci medicina. Este normal ca oricare vaccin, inclusiv cel anti-COVID-19, să aibă reacții adverse, dar spre deosebire de virus, vaccinul nu ne ucide. Eu am încredere în medicina contemporană și în știință, iar ce ține de teoriile conspiraționiste, acestea sunt lipsite de sens și sunt din lipsa informării adecvate. Nu trebuie să ne lăsăm conduși de ele, dar să încercăm să ne informăm din cele mai sigure surse. La rândul meu, am primit oferta de a mă vaccina fiind în calitate de salvatoare la Crucea Verde. Am acceptat benevol. În primul rând, la începutul lunii ianuarie, s-a întocmit o listă cu cei care au acceptat să fie vaccinați, ca peste trei săptămâni să fim chemați ca să ne fie administrată prima doză de vaccin. Înainte de a se administra vaccinul, am fost rugați să îndeplinim un chestionar cu întrebări de tipul: dacă suntem alergici la ceva, dacă avem reacții alergice la medicamente, dacă am mai primit vaccinuri în ultimul an de zile și dacă am făcut COVID-19 și cu cât timp în urmă. Am semnat acel chestionar. La trei săptămâni, am fost chemați repetat să facem a doua doză de vaccin Pfizer. După aceasta, am primit un document confirmativ, scris în limba italiană și engleză, precum că am primit ambele doze de vaccin anti-COVID. Vaccinarea a fost absolut gratuită și așa va fi pentru toți locuitorii Italiei. Ce ține de reacțiile adverse, după prima doză de vaccin nu am avut absolut nicio reacție, doar o ușoară durere la nivelul brațului. După a doua doză, m-am simțit rău timp de trei zile, am avut reacții de tipul: oboseală, somnolență, mă simțeam un pic straniu. Nu am făcut febră. Până la momentul de față, în Italia au fost administrate peste șase milioane de doze de vaccin, dintre care peste 1,8 milioane de persoane sunt deja vaccinate complet, cu ambele doze.”

Ar putea fi o imagine cu text care spune „email: ASST Spedali Civili di Brescia BRESCIA, 13/01/2021 is hereby certified that: SI CERTIFICA CHE/ It la sig. a MOLDAVIA COZERIUC CRISTINA Nata residente Ha EFFETTUATO LE MENINGOCOCCO c MENINGOCOCCAL c codice fiscale Has received the following vaccinations COVID 19 COVID 19 1-11/01/2020 1- MenC MENJUGATE AMC741AA 1-13/01/2021 Covid 19 COMIRNATY EL1484-12-06-S1”
FB/Cristina Cozeriuc

„Îmi pare rău că am rude care nu cred în vaccin.”

Fiecare a treilea moldovean nu crede deloc în vaccin și în capacitățile lui de luptă împotriva COVID-19, se arată într-un sondaj realizat de Barometrul Opiniei Publice și publicat pe 23 februarie 2021. În lume există mulți oameni care cred în teoriile conspiraționiste (cipizare, antene 5G etc.), lucru care afectează orice stat în vederea luptei împotriva pandemiei. Cu siguranță, fiecare dintre noi are rude/prieteni care sunt împotriva oricărui vaccin, iar situația Cristinei Nuca Cozeriuc se pliază în această paradigmă.

„Îmi pare rău să o spun, dar am rude/prieteni care nu cred în vaccin. Cu toate că le aduc argumente destul de credibile despre eficiența vaccinului, despre siguranța vaccinului, despre faptul că vaccinul nu ucide, ba din contra protejează, oricum, până în prezent, nu am reușit să îi conving. Odată ce suntem vaccinați, avem unele beneficii în comparație cu cei nevaccinați. Putem călători, în special putem veni acasă, în Moldova, fără să stăm 14 zile în carantină. Dar asta nu înseamnă că neglijăm regulile de protecție.”

Eroina noastră ne-a mai povestit că: „Italia continuă să impună măsuri destul de drastice pentru a opri răspândirea virusului, cu toate că cifrele încă ne arată un număr foarte mare de infecții zilnice. Cea mai mare realizare a Italiei în lupta împotriva virusului COVID-19 este campania de vaccinare în masă. Și cel mai mult mă bucură faptul că tot mai mulți oameni acceptă să fie vaccinați”.

Vineri, 12 martie, Italia a anunțat lockdown în jumătate de țară, în special în regiunile din nordul țării, din cauza numărului mare de cazuri noi de infectare.

În prezent, Italia este pe locul opt după numărul total de infectări – 3,2 milioane de cazuri, pe locul șase în lume după numărul de decese – 101 000, pe locul opt după numărul de cazuri tratate – 2,6 milioane de cazuri.

Vezi și:

O medică din Chișinău, care s-a vaccinat împotriva COVID-19, ne-a povestit despre experiența ei

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente