Jumătate din Italia intră în lockdown de luni și până la Paște. Lista regiunilor roșii

Backchannel-Italy-CV-1207162376

Mai multe regiuni din Italia intră în lockdown de luni, 16 martie, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Decretul a fost semnat de premierul italian Mario Draghi și prevede restricții dure pentru jumătate din țară. Măsurile sunt valabile până în weekendul când se sărbătorește Paștele.

Potrivit The Guardian, decretul include zonele cu risc ridicat de răspândire a COVID-19, acolo unde se înregistrează peste 250 de cazuri pe săptămână la 100 000 de locuitori. Astfel, începând de luni, intră în lockdown regiunile: Lombardia, Lazio, Emilia-Romagna, Friuli Venezia-Giulia, Veneto, Piemonte, Marche şi provincia Trento. Acestora li se alătură provinciile Campania şi Bolzano, care se află deja în zona roşie. Abruzzo, Calabria, Liguria, Molise, Puglia, Sicilia, Umbria şi Aosta sunt aproape de zona portocalie, mai scrie sursa citată, notează digi24.ro.

Decizia autorităților va duce, din 16 martie, la închiderea şcolilor, precum şi a barurilor şi restaurantelor în zonele roșii. Călătoriile vor fi limitate la cerinţele de muncă, la achiziţionarea de produse de bază şi la urgenţe de sănătate.

Decretul a fost semnat pentru perioada 15 martie-6 aprilie. Autoritățile italiene au decis ca în perioada sărbătorilor pascale toată țara să fie inclusă în zona roșie. Singura regiune exceptată va fi Sardinia

Italia a anunțat vineri aproape 27 000 de cazuri noi de COVID și 380 de decese. Rata de infectare a crescut la 7,2 %. Conform Ministerului Sănătății, în ultimele 24 de ore sunt înregistrate 26 824 de noi infecții, față de joi, când erau 25 673. Au murit alți 380 de bolnavi, față de 373 joi.

„Epidemia din Italia crește din nou brusc, în timp ce în alte țări europene este în scădere. La noi este a șasea săptămână consecutivă în care rata infectărilor crește. Numai în Umbria și Bolzano putem observa o scădere, dar aici sunt restricții de câteva săptămâni”, a declarat președintele Institutului Superior de Sănătate, Silvio Brusaferro.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente