Chișinăul a fost inclus în lista celor patru orașe candidate pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2024

chisinau de seara 5
Foto:Photo Credit: Ion Carp

Chișinăul a fost inclus în lista celor patru orașe candidate pentru titlul de capitală Europeană a Tineretului 2024. Un anunț în acest sens a fost făcut de serviciul de presă al primăriei.

Municipiul Chișinău a fost inclus în lista scurtă pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Tineretului, alături de Ghent (Belgia), Lviv (Ucraina) și Veszprém (Ungaria).

Conform comunicatului emis, Forumul European al Tineretului apreciază faptul că mai multe orașe înregistrează progrese la capitolul angajării tinerilor, precum și pentru dezvoltarea politicii de tineret și participarea tinerilor la nivel local.

La fel ca în anii precedenți, titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2024 va încuraja punerea în aplicare a Cartei Consiliului Europei privind participarea locală și regională a tinerilor prin intermediul unor idei și proiecte inovatoare.

Titlul „Capitala Europeană a Tineretului” este acordat de Forumul European al Tineretului unei municipalități europene pentru o perioadă de un an, timp în care îi este oferită șansa de a-și expune viața culturală, socială, politică și economică a tineretului.

Titlul încurajează municipalitățile să continue și să extindă implementarea proiectelor de participare a tinerilor și să încurajeze prezența activă în societate a acestei categorii de cetățeni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente