„Prin emanciparea politică noi vrem să ajungem la emanciparea supremă, la emanciparea sufletească prin care să cucerim adevăratul loc ce ni se cuvine, și apoi, alături de bărbat, să lucrăm la fericirea comună […]”
În primul rând, să vedem ce zice DEX-ul despre feminism.
FEMINÍSM s. n. Mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate. – Din fr. féminisme, rus. feminizm.
Dacă ar fi să o spunem pe scurt, feminismul este credința că și femeia este om.
Dacă ar fi să abordăm feminismul la fel de simplu, dar mai pe larg: dacă crezi că tu, ca femeie sau ca bărbat, și sora/fratele/vecina/vecinul/colega/colegul ta/tău ar trebui să aveți aceleași drepturi de vot, dreptul să vă îmbrăcați cum vreți și să faceți ce vreți cu corpul vostru, dreptul să dețineți proprietăți, dreptul să conduceți o mașină, să călătoriți unde vreți, să urmați ce studii vreți, dreptul să primiți aceeași sumă de bani pentru aceeași muncă sau să deveniți șefi/manageri/directori generali. Ești feminist(ă), fie că-ți place sau nu.
Prejudecăți despre feminism și feministe
Mulți cred că feminismul înseamnă ura sau repulsia față de bărbați.
Această abordare nu poate fi percepută drept una validă și iată de ce. O astfel de atitudine nu este altceva decât echivalentul misoginiei în raport cu bărbații, doar că atunci când vine din partea femeilor se numește misandrie.
Astfel, femeile care n-au nicio problemă cu bărbații, dar nu vor să fie discriminate din cauză că au vagin în loc de penis sunt mai degrabă feministe.
Alții cred că feminismul înseamnă superioritatea femeilor asupra bărbaților.
Greșit din nou. Sexismul abordează lucrurile în termeni de superioritate/inferioritate. Feminismul militează pentru egalitate în drepturi, nici mai mult, nici mai puțin.
Multe femei, care sunt conduse de aceste convingeri, tind să nege faptul că ar avea vreo legătură cu feminismul, dar totuși agreează valorile pentru care luptă feministele fără a conștientiza acest lucru. Nu este o noutate faptul că, în societatea contemporană, femeile (cu unele excepții, bineînțeles) sunt preocupate de inegalități și sunt indignate atunci când li se impun anumite reguli sexiste sau li se încalcă anumite drepturi.
Vor să meargă la vot și să își gestioneze singure sursele financiare, își fac un permis de conducere, vor să decidă dacă își doresc sau nu o carieră de succes sau o familie, să decidă dacă vor sau nu un tatuaj, dacă vor să poarte blugi sau rochii, dacă vor sau nu să își poarte părul lung sau dacă într-adevăr au sau nu nevoie de acea epilare, să-și aleagă partenerii sexuali, adică să dețină controlul asupra propriei vieți și a propriului corp. Astea sunt femeile care ne înconjoară zi de zi, care au învățat și încă învață să gândească liber, fără frică și convenții prestabilite.
Aceleași prejudecăți asociază deseori feminismul cu imaginea unor femei neîngrijite și furioase pe bărbați, care merg la nesfârșite marșuri și proteste.
Din cele spuse mai sus, este ușor să ne dăm seama că, de fapt, multe dintre femeile pe care le cunoaștem sunt feministe, doar că unele sunt mai informate și cu un simț mai dezvoltat al justiției.
Feminismul susține egalitatea politică, economică și socială a sexelor, ca niciunul dintre sexe să nu aibă controlul asupra celuilalt. Ba mai mult, feminismul nu luptă doar pentru aducerea drepturilor femeilor în același rând cu ale bărbaților, dar și invers în aspectele în care acestea sunt suprimate.
V-ați gândit vreodată cât de absurd e faptul că un grup de oameni se naște cu dreptul ereditar de a controla alt grup? Dar asta se întâmplă, de fapt, cu bărbații de pretutindeni, în virtutea unei tradiții patriarhale de milenii, fie că vrem să acceptăm asta sau nu.
Situația femeilor în lume
# În Egipt, 91 % dintre femei sunt victime ale mutilării genitale (în Somalia procentul e de 98 %). Tot în Egipt, 99,3 % dintre fete și femei sunt agresate sexual și 37 % sunt analfabete.
# În Irak, doar 14,5 % dintre femei au slujbe.
# În Yemen, nu există vârstă minimă pentru căsătorie la fete.
# În Sudan, vârsta minimă de căsătorie este de 10 ani la fetițe, iar femeile nu raportează violurile, pentru că riscă să fie judecate pentru adulter.
# Când v-ați făcut prima dată un buletin? La 14 ani, nu? Ei bine, în Arabia Saudită, femeile au primit dreptul să aibă un act de identitate abia în 2001, dar numai cu acordul unui tutore masculin (tată sau soț), care și păstra acel act, în locul lor. Abia în 2006, au ajuns să aibă dreptul să-și facă un act de identitate fără permisiunea tutorelui.
# Cu un an mai devreme, în 2005, au fost interzise căsătoriile forțate în Arabia Saudită, deși în realitate se practică încă.
# De fiecare dată când mergeți pe o bicicletă, amintiți-vă că femeile din Arabia Saudită n-au avut voie să facă acest lucru până în 2013 (și atunci doar în zonele de agrement, acoperite din cap până în picioare și cu o rudă bărbat de față).
# Conducerea Poloniei, formată doar din bărbați, a decis că femeile nu au dreptul să facă avort.
# În 2015, a fost primul an în care femeile din Arabia Saudită au avut voie să voteze și abia de anul acesta au voie să conducă o mașină fără un tutore masculin de față.
# În România, 89 % dintre pozițiile de conducere din companii sunt deținute de bărbați, 1,2 milioane de românce sunt victimele violenței domestice, iar 60 % dintre români consideră violența domestică justificată.
# În Moldova, Potrivit Biroului Național de Statistică, în medie decalajul dintre salariul femeilor și al bărbaților este de 13,5 %. Prin urmare, femeile primesc doar 86,5 % din salariul mediu al bărbaților. În același timp, în domeniul finanțelor, diferența este cu mult mai mare, iar ponderea angajării femeilor în acest domeniu este cu 35 % mai mare decât cea a bărbaților.
Mai jos, putem vedea diferența dintre salariile angajatelor și cele ale angajaților din diverse țări Europene.
Ok, vor zice unii, de ce m-ar interesa pe mine situația femeilor din țări pe care nici nu știu să le localizez pe hartă? Să vedem cum e situația actuală în spațiul românesc și cum a evoluat de-a lungul timpului.
Începuturile feminismului în spațiul românesc
În spațiul românesc, feminismul apare încă din secolul al XIX-lea (1815) și se dezvoltă concomitent cu cel din statele europene. Primul val al feminismului românesc a fost un feminism al elitei, fiind datorat unor femei cu un înalt nivel de educație și cu acces la cultura vestică.
Mișcarea a plecat ca un răspuns împotriva statutului inferior al femeilor. În Codul civil din 1865, era prevăzută incapacitatea femeilor din punct de vedere politic, social și economic, având un statut asemănător minorilor și persoanelor cu incapacități mintale.
„Dar să zicem că femeia e inferioară bărbatului din punct de vedere intelectual. Aceasta n-ar fi un motiv să nu i se acorde dreptul de vot. Spiritul vremii nu mai ţine azi samă de argumentul inferiorităţii, dovadă că azi, când democraţia a triumfat, se tinde la egalizarea în drepturi politice a celui slab cu cel tare, a celui bogat cu cel sărac, căci s-a acordat votul universal” – Elena C. Meissner, „Dreptatea cauzei feministe”, 1923.
Femeile nu puteau:
# încheia acte fără acceptul soțului sau al justiției;
# să își gestioneze propriile venituri;
# își pierdeau naționalitatea dacă se căsătoreau cu un bărbat străin;
# nu puteau urmări un bărbat pentru pensie alimentară;
# nu puteau să fie tutore;
# trebuiau să locuiască în domiciliul stabilit de soț ș.a.
Practic, femeile erau lipsite de drepturi civile și politice.
Chiar dacă azi dreptul electoral al femeilor ni se pare un dat, în interbelic s-au dus lupte grele pentru obținerea lui. Deși femeile militau pentru drepturile lor încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea feministă românească a devenit foarte activă și puternică după Primul Război Mondial.
„Dar cât de vechi, cât de demodate îmi apar astăzi toate împrejurările de acum câţiva ani numai, în cadrul cărora se desfăşura mişcarea noastră feministă. Astăzi, după ce am apucat alegeri cu vot feminin şi după ce putem privi cu legitimă mândrie activitatea femeilor alese în consilii comunale – activitate care s-a desfăşurat aproape în întregime în cursul anului 1931 – putem să ne amuzăm în voie pe seama celor care se temeau de prăpădul ce-l va aduce ţării votul femeii”, scria Veturia Mileva Marcovici, în Almanahul ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa” în anul 1932.
O personalitate marcantă din Republica Moldova, care este și prima femeie aleasă în calitate de deputată în Sfatul Ţării de la Chişinău, este Elena Alistar. Ea și-a exercitat mandatul în perioada 21 noiembrie 1917-27 noiembrie 1918.
Abia de 83 de ani, femeile și-au obținut dreptul la vot (nu în totalitate)
# În 1938, dictatura lui Carol al II-lea le aduce și femeilor dreptul de-a vota. Un drept restrictiv l-au primit doar cele de peste 30 de ani, știutoare de carte. În timp ce regele și-a sporit puterea și influența, votul și democrația au ajuns de fațadă.
# După încă 10 ani, prima constituţie comunistă prevede: „Toţi cetăţenii, fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie, grad de cultură, profesiune […] au dreptul să aleagă şi să fie aleşi în toate organele statului. Dreptul de a alege îl au toţi cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani, iar dreptul de a fi aleşi – cei care au împlinit vârsta de 23 de ani”. Și de această dată, dreptul la vot se lovește, până în 1990, de un regim autoritar, care promovează însă fervent emanciparea femeii.
# 1929 – este adoptată legea pentru organizarea administrativă, prin care femeile primesc dreptul de-a vota şi de-a fi alese la alegerile locale. Asta doar dacă aveau anumite studii, erau funcţionare de stat, judeţ sau comună, văduve de război, femei decorate pentru activitatea depusă în timpul războiului sau femei care conduceau societăţi culturale, filantropice sau de asistenţă la momentul respectiv. Votul feminin nu era însă obligatoriu, iar prezența femeilor la urne era descurajată de ironiile făcute de bărbați pe seama asta.
„Am crezut de datoria noastră să vă chemăm la sfat, deoarece astăzi, pentru prima oară, se pune în faţa nostră chestiunea participării în scurt timp a femeilor la viaţa obştească. Trăim un ceas istoric, când după mii de ani de muncă, de răbdare, de jertfă, aceea care a plămădit conştiinţa populară este în fine şi ea chemată a se rosti în administraţia ţării […]” – Alexandrina Cantacuzino, cuvântare ţinută la Casa Femeii pentru constituirea Grupării Femeilor Române, 1929.
# 1938-1939 – pentru prima oară în istoria României, femeile primesc dreptul de a vota și de a fi alese în parlament. Dreptul este restrâns, ca și în cazul bărbaților, la cele de peste 30 de ani, știutoare de carte. La acea vreme însă, cele mai multe femei nu beneficiau de educație.
Feminismul în perioada comunismului
Feminismul în perioada comunistă a urmat concepția de emancipare legată fundamental de munca productivă. În această perioadă, nu s-au putut dezvolta teorii feministe care să promoveze drepturile femeilor ca indivizi și care să contribuie la autonomia femeilor, întrucât regimul totalitar nu tolera o altă ideologie decât cea comunistă.
În 1966, rolul reproductiv al femeii capătă amploare odată cu implementarea politicilor pronataliste prevăzute în Decretul 770, prin care erau interzise avorturile și era prevăzută incriminarea femeilor ce recurgeau la avort.
Deși a existat o participare formală a statului la creșterea copiilor, prin suplimentarea numărului de creșe, acordarea concediilor de maternitate, a asistenței medicale și a alocațiilor pentru copii, în practică aceste măsuri nu au fost implementate corespunzător și nu au răspuns niciodată nevoilor reale ale femeilor. Prevederile decretului au făcut foarte multe victime în rândul femeilor, fiind printre primele legislații abolite după căderea regimului comunist.
Femeile au dobândit în comunism acces la sfera politică, la locuri de muncă, la statut social, la relativă independență economică față de bărbați, la asistența statului în creșterea copiilor, la promovarea în poziții de conducere, la toate nivelurile și tipurile de educație. Însă în realitate, femeile nu reprezentau și interesele lor proprii, ci se conformau agendei partidului unic.
Feminismul postcomunist
Chiar dacă ponderea procentajului femeilor prezente în parlament din 1990 sunt extrem de mici, putem observa o evoluție treptată care nu poate să nu bucure. De menționat este și faptul că aceste schimbări nu au avut loc de la sine, ci cu aportul femeilor care au luptat pentru echitate și pentru propriile drepturi.
Convenția de la Istanbul este denumirea prescurtată a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Ea este deschisă spre semnare din anul 2011. Obiectivul acesteia este de a proteja femeile și tinerele de toate formele de violență. Moldova a semnat Convenția de la Istanbul în data de 6 februarie 2017, însă până în prezent, nu a ratificat-o.
Ratificarea Convenției de la Istanbul presupune introducerea de noi angajamente pentru guvern și parlament, inclusiv crearea unor structuri specializate, alocarea de bani pentru combaterea violenței împotriva femeilor, crearea unor linii fierbinți specializate, includerea materialelor relevante în programele educaționale etc.
Totuși, conform datelor oficiale, Moldova ocupă locul 59 din 189 în ratingul mondial al egalității de gen. În același timp, România se află pe cea de-a 38-a poziție.
Pentru o informație mai amplă la acest capitol, din punct de vedere al legislației europene, puteți accesa aici.
„Nu sunt feministă, dar nu-mi place să fiu asuprită”
În prezent, odată cu dezvoltarea surselor de informare, tot mai mulți oameni devin interesați de acest subiect. La fel ca oricare altă schimbare, aceasta trezește neînțelegeri, speculații și prejudecăți, dar, din câte putem vedea, îi reușește să se infiltreze în societate și să ofere femeilor drepturile spre care tind deja de ani buni.
De asemenea, femeile au devenit mult mai vocale și curajoase și au început să vorbească deschis și public despre problemele la acest capitol. Da, feministele mai merg și la proteste, la marșuri, întemeiază mișcări și pur și simplu luptă cu nedreptatea în raport cu sine. Desigur, aceste schimbări necesită timp, dar faptul că feminismul există și, inevitabil, se dezvoltă, demonstrează faptul că este o mișcare necesară.
Cât despre feminitive, limba este și a fost o structură flexibilă, în continuă metamorfoză. Interesant e faptul că rusismele, anglicismele sau neologismele nu deranjează, iar atribuirea feminitivelor trezește reacții dintre cele mai diverse. Anterior, profesiile existau numai la gen masculin, deoarece erau reprezentate în societate doar de bărbați. De atunci, însă, multe s-au schimbat.
De ce la acest capitol limba nu ar trebui să reflecte schimbările care se produc? De ce pentru societate cuvintele „croitoreasă” și „dădacă” sună bine, iar „ministră”, „doctoră” sau „președintă” nu? Deoarece croitoreasă și dădacă sunt considerate tradițional profesii femeieşti. Ne-am obişnuit să folosim doar formele masculine, de aceea pentru unii astfel de feminitive zgârie urechea sau sunt inacceptabile ori luate în derâdere.
Feminismul și evoluția acestei mișcări este un subiect foarte vast, cu multe evenimente și lucruri importante de spus. Astăzi, asistăm la cel de-al patrulea val al feminismului din istorie, care a venit cu și mai multă informație și termeni noi precum cele ce urmează.
Abuz – violența în diferite manifestări ale sale. Există abuz psihologic (insulte și umilințe), fizic (bătaie), sexual (viol).
Victim blaming sau blamarea victimei – încercarea de a face victima să fie vinovată de cele întâmplate. „Obiectul hărțuirii/abuzului este de vină”.
Gaslighting – o formă de reprimare a victimei, în care este convinsă că nu există discriminare și inegalitate, că de fapt în societate totul este bine, iar problemele sunt inventate.
Misoginie interiorizată – situația în care femeile devin purtătoare de opinii misoginiste și idealizează masculinitatea toxică.
Lookism – discriminare după aspectul exterior. Preferință socială a oamenilor atrăgători din punct de vedere fizic în defavoarea celor a căror aspect nu corespunde ideilor și normelor culturale și sociale ale unei societăți. Uneori este examinată ca o nouă formă de rasism. În societățile dezvoltate este condamnat.
Mansplaining – formă de discriminare, atunci când în timpul comunicării cu o femeie, bărbatul folosește o manieră indulgentă de conversație, dictată de sexul ei.
Misandrie – ură, dispreț sau atitudine preconcepută față de bărbați.
Obiectificare – atitudinea față de femei sau bărbați exclusiv ca un instrument de satisfacție sexuală. Caracteristică pentru ambele sexe, dar mai des se vorbeşte despre obiectificarea femeilor fiind un fenomen mai răspândit.
Slut-shaming – tip de violență psihologică, o încercare de eticheta persoana drept „prostituată” și de a o condamna pentru asta.
Stalking – tip de hărțuire sub formă de urmărire sau persecutare a victimei, inclusiv online. În Moldova se pedepsește cu amendă de până la 5 000 de lei.
Plafon de sticlă – scuze invocate când o femeie nu este lăsată să avanseze în carieră.
Masculinitate toxică – imagine distructivă a masculinității, orientată pe afișarea constantă a grosolăniei, a agresivității, a competitivității dure şi a puterii fizice. Tip de gândire a „bărbatului sever”, lipsit de emoţii, grosolan, misogin și homofob. Masculinitatea toxică este un model negativ de comportament din cauza căruia suferă atât bărbații, cât și femeile.
Să nu uităm că nimeni nu se naște sexist(ă), rasist(ă), homofob(ă), misogin sau misandrie. Toate aceste lucruri sunt doar rezultatul educației, al informării și al propriilor experiențe și frustrări. Populara frază „nu judeca ceea ce nu înțelegi” este un îndemn la opinii avizate și constructive, indiferent dacă empatizează sau nu cu mișcarea feministă sau cu oricare alta, și la respect în raport cu alți oameni, indiferent de sex, dacă nu din perspectiva principiilor morale, cel puțin din a celor legale.
