Rusia își va alege interpretul/trupa care va reprezenta țara la Eurovision Song Contest în cadrul unui nou concurs. Acesta se va desfășura pe 8 martie, începând cu ora 18.00, la „Primul Canal” din Rusia.
Piesa care va reprezenta țara va fi aleasă de către public. Un anunț în acest sens a făcut șeful de muzică și divertisment de la „Primul Canal”, Iurii Axiuta.
„În ultimii ani ne-am selectat adesea reprezentantul pe plan intern, dar de această dată dorim ca spectatorii să facă alegerea finală după ce vom prezentat melodiile care îndeplinesc cerințele concursului Eurovision.”
Little Big urma să-și reprezinte țara în 2020, înainte ca Eurovisionul să fie anulat. Formația de la Sankt Petersburg a stabilit recordul pentru cel mai vizionat videoclip (Uno) de pe canalul oficial Eurovision Song Contest de pe YouTube.
Nu se știe dacă Little Big va participa la competiția muzicală organizată pe 8 martie.
E de menționat că majoritatea statelor vor participa la Eurovisionul din acest an cu aceeași interpreți de anul trecut. Condiția este ca aceștia să lanseze piese noi. Unele țări deja și-au prezentat cântecele, iar altele urmează să o facă în curând. De exemplu, reprezentanta țării noastre, Natalia Gordienko își va lansa piesa pe 4 martie.
Anul acesta, se va desfășura a 65-a ediție a Concursului Muzical Eurovision, după ce concursul din 2020 a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19. Această ediție va avea loc în Rotterdam, Țările de Jos, după câștigarea concursului de către această țară în 2019 la Tel Aviv cu piesa Arcade interpretată de Duncan Laurence. Concursul va avea loc în Țările de Jos pentru a cincea oară după 1980.
La această ediție vor participa 41 de țări. AICI puteți găsi toate piesele care au câștigat competiția Eurovision.