Cum se studiază domeniul Comunicării și cum se lucrează în PR, în Moldova și în Italia. Povestesc Irina Caliman și Daniela Caraiman

My Post

În două noi interviuri publicate pe blogul său, jurnalista Patricia Podoleanu a vorbit cu două profesioniste în Comunicare despre cum se studiază și se practică domeniul în Moldova, dar și peste hotare. Patricia a intervievat-o pe Irina Caliman, care are o experiență de 16 ani în Comunicare și Mass-Media, și care este actualmente lectoră universitară la USM, dar și cofondatoarea agenției de Consultanță și de Relații Publice, QUBO Communications. De asemenea, Patricia a vorbit și cu Daniela Caraiman, care și-a făcut masteratul în Comunicare în Italia, dar și a avut experiențe de lucru la companii cunoscute.

„Nu doar domeniul comunicării, dar și alte sectoare, sunt remodelate de tot ce înseamnă digital”

Irina povestește Patriciei că în condițiile în care, singura constantă este schimbare continuă, mediul academic ar trebui să depună eforturi pentru a le cultiva studenților dorință și deschidere pentru a învăța constant, de a fi curioși, atenți la detalii, vizionari, de a fi orientați pe identificarea soluțiilor potrivite și de a nu le fi frică să testeze:

„Din păcate, aceste abilități nu sunt cultivate nici în școală, nici în facultate, întrucât, chiar de la «centru», mediul academic încă mai pune accent pe cunoștințele teoretice și are la bază o paradigmă educațională extrem de rigidă. Nu doar domeniul comunicării, dar și alte sectoare, sunt remodelate de tot ce înseamnă digital, de aceea, în aceste condiții facultatea nu poate decât să-ți ofere unele repere pentru a te putea adapta și gestiona portofoliile de comunicare ale unor organizații.

Cu toate acestea, cred că universitatea nu îți poate oferi tot de ce ai nevoie pentru a deveni profesionist. Consider că este obligatoriu pentru ca fiecare student să-și găsească un domeniu care îi place și în care ar vrea să profeseze și să învețe, să se implice în diferite proiecte extra-program, să studieze piața locală și practicile internaționale, să participe la evenimente speciale sau chiar să ia legătura cu unii profesioniști în domeniu care îi inspiră. Mai mult, doar profesând zi de zi și aflându-te într-un mediu de lucru, poți testa utilitatea informațiilor învățate, a proiectelor elaborate și a temelor de acasă obligatorii. Doar gestionând campanii de comunicare, în special, într-o agenție cu un portofoliu mare de clienți, îți poți dezvolta abilitățile necesare și cel de-al șaptelea simț pentru atingerea obiectivelor setate.”

„Piața din Moldova are încă un drum lung de parcurs”

Despre realitățile pieței Comunicării în Moldova, Irina a povestit că deși globalizarea şi digitalizarea impun corporaţiile să-și promoveze brandurile şi aceleași mesaje peste tot în lume, brandurile responsabile își ajustează serviciile/produsele la contextul cultural local.

Respectiv, ar trebui să țină cont de:

  • limba sau limbile vorbite în acea țără (și by default, la traducerea și ajustarea sloganelor pe acea piață),
  • de subtilitățile culturale și la tradițiile diferite, care uneori nu sunt atât de evidente,
  • atitudine localnicilor față de abordarea anumitor subiecte,
  • niveluri diferite de dezvoltare a media şi a industriilor conexe
  • procese decizionale (care pot fi mai lungi), care presupun implicarea unor factori de decizie din ţara de origine.

„Cât privește piața de comunicare din Republica Moldova, domeniul este unul relativ tânăr și nu este considerat unul important și strategic. Iar pentru că nu există o tradiție în comunicare, PR-ul rămâne a fi un domeniu neînțeles, neapreciat și deseori confundat cu tot ce ține de Relații cu Publicul (sau client service), în care oricine crede că este expert.

Dacă este să ne referim inclusiv la domeniul comunicării din regiune, piața din Moldova are încă un drum lung de parcurs, chiar dacă ultimii ani au fost marcați de anumite salturi calitative”, mai spune specialista.

Interviul integral cu Irina Caliman îl puteți citi aici.

Cursuri intrigante la masteratul din Italia

Daniela Caraiman, pe de altă parte, i-a povestit Patriciei, despre experiența de studiu în Italia și despre cursurile care i-au plăcut cel mai mult. Printre ele se află laboratorul practic de Storytelling (arta de a povesti) și comunicare digitală unde a exersat realizarea a peste treizeci de istorii pentru companii, branduri în scopuri diverite ghidați de persoane care ocupau poziții precum Content Marketing Specialist pentru companii așa ca Disel. „Neaparat trebuie să menționez cursul de publicitate unde am analizat istoricul și evoluția publicităților realizate în Italia pe parcursul timpului, dar și a trebuit sa intervenim cu modificări argumentate în cazul gafelor (de ordin politic, cultural sau moral), ca în cadrul campaniei video realizate de D&G cu scopul de a promova prezentarea de modă ce trebuia să aibă loc la Shanghai pe 21 noiembrie 2018, ce a fost văzut drept o ofensă, fiind nevoiți să anuleze spectacolul și să-și prezinte scuzele în mod oficial către statul chinez, în astfel de exercitii practice se solicită scrierea unui model de mesaj pentru comunicatul de presă, dar și o variantă îmbunătățită de spot”, povestește Daniela.

Alte cursuri care i-au plăcut sunt istoria socială a spectacolului, studiul imaginii, sau cel de filmologie.

Locul practicii în cursurile predate

Deși abordarea academică oferea loc destul pentru exerciții practice, Daniela spune că nimic nu s-a comparat cu experiența practică obținută în cele 3-6 luni de stagiu, care îi ofereau 6 credite necesare. „Drept ca oportunitatea trebuie să o gasești singur în funcție de interesul tău, cineva se regăsește în marketing, altcineva vrea sa faca editare sau alcineva post producție, important e că acest stagiu și activitățile pe care le vei desfășura să fie recunoscute de către universitate. Așa am avut posibilitatea să activez pe câteva zile în echipa Rai Tech, unde am lucrat cu arhivele pentru colectarea unor fragmente de videouri din cadrul unor emisiuni realizate în perioada anilor ’80-’90. Posibilități de învățare sunt multe, important e să îți menții viu interesul și să te implici mereu.”

Piața italiană

Daniela povestește că în ultimii ani, Italia a depășit multe tabuuri și stigme legate de femei sau comunitatea LGBTQ+, comunicand printr-un limbaj franc despre subiecte incomode, care sunt deja tratate cu normalitate. „Spre exemplu, în 2019, apare prima reclamă despre tampoane în care sângele menstrual nu este un gel albastru sau verde, dar un  lichid de culoarea sangelui. A fost creat de Bodyform (cunoscut sub numele de Nuvenia) și este un clip de aproximativ douăzeci de secunde care face parte din #BloodNormal, o campanie digitală care, potrivit mărcii, își propune să dezvăluie tabuul etern al ciclului menstrual, susținând firescul său absolut, fără complexe de jenă sau timiditate față de acest subiect. Plus la asta, în ultimii doi ani tot mai des în filme, emisiuni sau campanii publicitare sunt prezente persoane de culoare, de alte naționalități și se tinde spre egalitatea minorităților sexuale.”

Interviul integral cu Daniela Caraiman îl puteți citi pe blogul Patriciei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente