(foto, video) „Nu este momentul să am un copil.” A fost lansată Myra, prima aplicație mobilă în limba română despre sănătatea sexuală

pexels-photo-5187865
Foto: Nataliya Vaitkevich

Educația sexuală, pe cât de importantă, pe atât de tabuizată este în societate, în special în țările în curs de dezvoltare. Asociația Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) a lansat Myra, prima aplicație mobilă în limba română de acest gen. Myra se adresează în special tinerilor peste 15 ani din mediile dezavantajate și nu doar. În aplicație găsim mai multe informații despre relații, violență sexuală, metode de contracepție, menstruație, boli cu transmitere sexuală, sarcină, fertilitate și igienă.

Aplicația Myra (denumire rezultată în urma unui joc de cuvinte pornind de la expresia „My rights“) este dezvoltată de SECS, organizație care promovează din 1990 dreptul la sănătate sexuală și reproductivă în România, fiind cea mai longevivă în domeniu.

Informația pe care o găsiți pe Myra este selectată și formulată de către specialiștii de la Federația Internațională de Planificare Familială împreună cu SECS și alte două ONG-uri, din același domeniu. De asemenea, au contribuit specialiști din Serbia și Bulgaria. Prin urmare, aplicația este disponibilă în limbile: română, sârbă, bulgară și engleză.

Pe Myra găsim mai multe detalii despre relații, contracepție, sexualitate, sarcină, infecții cu transmitere sexuală, organizată pe rubrici dedicate, pentru a fi cât mai simplu de utilizat și de înțeles.

Myra include secțiuni ca „Despre relațiile mele și starea de bine”, „(Cred că) sunt însărcinată”, „Corpul, igiena și sexul” etc., un instrument de urmărire a perioadei fertile (calendar al fertilității), precum și o secțiune cu contacte utile pentru planificare familială sau pentru cazuri de violență domestică.

Taguri: ##sexplicații
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente