S-au împrietenit, absorbiți de frumos și înțelepciune, la Clubul de Fotografie al Liceului Teoretic „Spiru Haret”. Îndrumați de coordonatorul clubului, Nicolae Pojoga, cei trei și-au petrecut timpul de după ore cu aparatele agățate de gât, până seara târziu, încercând să prindă fotografii de stradă, dar și discutând subiecte filosofice. Este vorba despre Elena Vatamanu Mărgineanu, Mihaela Turchină și Marius Malai – trei tineri ce-și petrec anii de liceu cu pasiune comună pentru cinematografie. Au ajuns la București la workshop-uri de fotografie și la festivaluri de film, la Secăreni la o săptămână de filmări și umblat pe dealuri, pe la Edineț, Glodeni, peste tot cu aparatele alături. Aceste conviețuiri le-au demonstrat trei lucruri: că vor să facă filme, că sunt pe aceeași lungime de undă în materie de idei și principii și că îi apucă pofta de dans la trei noaptea.
Cei trei (așa îi vom numi în continuare) sunt și câștigătorii Premiului Media pentru Tineri 2020 cu filmul „Anatomia Orașului” – prima producție creată împreună, care reprezintă o uniune armonioasă a viziunilor comune. Începuseră încă din vara lui 2020 să se gândească la ce idee ar putea dezvolta și cum ar putea făuri ceva care să aibă amprenta fiecăruia. Contemplarea a durat până în luna septembrie, când spontan au început să discute despre perspectivele diferite ale orașului nostru, până când și-au dat seama că acesta funcționează exact precum corpul uman. „Am început să identificăm care sunt ochii, urechile, oasele, creierul, inima Chișinăului și astfel am decis că ideea aceasta trebuie păstrată și valorificată, deoarece reflectă una dintre problemele pe care am vrut să le scoatem în evidență: faptul că oamenii prea des eșuează să observe și astfel am creat «Anatomia Orașului»”, menționează Mihaela.
„Am început să identificăm care sunt ochii, urechile, oasele, creierul, inima Chișinăului și astfel am decis că ideea aceasta trebuie păstrată și valorificată”
Procesul de creație
Marius Malai ne-a povestit mai multe despre procesul de creație din spatele filmului premiat. „Procesul filmărilor a durat o vară și o toamnă, dar am ajuns a modifica atât de des scenariul, încât mult material stă și prinde praf în continuare pe hard drive. Pentru că exista un deadline, am trimis filmul în ultimul moment, eu eram la Elena și făceam retușările de final, în timp ce Miha era acasă.”
Mihaela povestește că zilele de filmare erau plăcute și aventuroase. Se comportau, involuntar, ca niște copii care au ieșit la joacă, dar care totuși au mult de lucru. Multe dintre cadrele filmate au fost improvizate și majoritatea deciziilor erau ad-hoc, iar pentru ca lucrul acesta să funcționeze, trebuiau să fie plini de energie și să țină luminița creativității aprinsă mereu. „Am reușit și să dormim patru ore și să nu mergem la școală, și să bem ciocolată fierbinte, și să ne certăm un pic, și să realizăm că probabil totul trebuie refilmat și să ne plimbăm cu bicicletele.”
Perspective de cinematografie în țară
I-am rugat pe cei trei să ne explice ce perspective de inițiere și dezvoltare în arta filmului sunt aici, în Moldova. Ne-au răspuns că oportunitățile sunt limitate. Nu toate facultățile de la AMTAP sunt anuale și dacă vrei să faci producție, nu ai decât să aștepți anul în care se va studia aceasta. Sunt tot mai puțini profesori, tot mai puțini elevi, tot se mai taie din buget.
„Din câte știm, la realizarea unui film sunt implicați și studenții, pentru că nu este o cale mai bună de a învăța meseria decât pe platoul de filmare, la studiu practic. Perspectivele ulterioare depind și de aspirațiile tânărului. Videoclipuri, emisiuni, buletine de știri, filme, la toate trebuie cineva cu studii în domeniu, respectiv de lucru este. Ba mai mult, dacă ai învățat, de exemplu, singur câte ceva despre sunet, vei fi foarte solicitat, întrucât sunetiștii de la noi pot fi numărați pe degete, iar Facultate de Sunet nici nu există în Moldova. Ne putem imagina vreun film mut în 2021? Cât despre concursuri, la etapa de liceu sau gimnaziu, există unul sau două oportunități de premiere a cinefililor. Nu că ar fi foarte multe pentru cineaștii cu diplomă.”
„Lumea trebuie să înțeleagă că filmele nu sunt mofturile unui regizor, ci o formă de artă care trebuie susținută ca oricare alta, deși la noi toți artiștii mor de foame”
Mulți se întreabă, totuși, dacă avem filme bune produse în Moldova. „Sigur avem. În țara noastră sunt oameni foarte talentați, care au un potențial mare. «Acasă la Japca», Goodbye, Olegovici, «Siberia din oase», «OF» – sunt filme care mi-au plăcut foarte mult și sunt bucuroasă că am avut posibilitatea să le văd la festivaluri sau proiecții speciale. Filmele lui Igor Cobileanski, de asemenea, le consider unice și cred că ar fi minunat dacă mai mulți ar putea să le vadă. Probabil motivul pentru care nu toate filmele calitative și valoroase ajung să fie populare este că nu sunt persoane care să investească în menținerea acestora în viață pe o perioada îndelungată, iar acest lucru mai mult ca sigur are la bază lipsa resurselor financiare.”
Elena afirmă că industria cinematografică din Republica Moldova scârțâie. Ca orice altă sferă din cultură, se investește prea puțin pentru ceva atât de necesar. Și totuși, curajoșii se prind de ațe șubrede încercând să își trăiască filmul. Șchiopătând, regizorii de la noi găsesc de nicăieri resurse financiare, uneori scotocind în propriile buzunare pentru a-și realiza ideile. Într-un stat sănătos, asta nu s-ar întâmpla.
„Lumea trebuie să înțeleagă că filmele nu sunt mofturile unui regizor, ci o formă de artă care trebuie susținută ca oricare alta, deși la noi toți artiștii mor de foame. Voluntar, noi ne alegem același viitor. Doar că plecăm, pentru că în alte state, din bugetul Academiei de Arte nu s-ar tăia niciodată 22 % din pod, regizorii au cinematografe unde să își prezinte filmele fără a fi rușinați de calitatea imaginii proiectate sau a sunetului emis, cinefilii sunt gata să achite pentru un bilet sau să cumpere filmul online și nu să aștepte până apare acesta pe YouTube cu 360p. Într-un stat sănătos, ar fi mai mult de două cinematografe, dintre care doar unul independent, ar fi alocați bani învățământului și, la urma urmei, ar reveni în picioare o filarmonică arsă după atâta timp. Dar noi încă trebuie să mâncăm cășuță până la asta.”
Recomandări de filme și regizori
Tinerii continuă să se inspire de la nume celebre de regizori și filme. Mihaela a învățat de la Agnes Varda, Wes Anderson, Lars von Trier și Andrei Tarkovsk multe lucruri despre univers și faptul că, în filme, nu trebuie să existe tabuuri.
„Indiferent cât de mainstream domnul Kubrick este, el e unul dintre preferații mei. Îl admir cu mare ardoare și toate filmele lui mi se par geniale, e și normal ca un geniu să fie genial. Ce îl face pe Stanley special e succesul său răsunător începând cu anii ’60, atât de rar regizorii buni cunosc succesul sau faima pe care o merită. El e unul dintre cei care au reușit și acum e o legendă care se învață pe băncile școlilor de film de pretutindeni”, afirmă Marius.
Elena pretinde la o facultate de imagine, așa că lumina, compoziția sunt primele elemente pe care le analizează ca să poată zice ceva de calitatea unui film, pe lângă subiect și sensibilitatea cu care este tratat acesta. Demult a obosit de Hollywood-ul în masă. Atâta cinematografie, poate de zeci de ori mai bună, ne scapă pentru că nu este la fel de cunoscută sau premiată peste tot. „În fiecare weekend, eu privesc un film/filme dintr-o anumită țară, reușind astfel să fac cunoștință cu o cinematecă largă. Peliculele italiene (Federico Fellini, Bernardo Bertoluci, Michelangelo Antonioni), franceze (Agnès Varda, Jean-Pierre Jeunet, Jean-Luc Godard), rusești (Andrei Tarkovski, Serghei Eisenstein), poloneze (Krzysztof Kieślowski, Krzysztof Zanussi, Roman Polanski, Paweł Pawlikowski), atâta poezie cinematografică și frumusește! Pe lângă aceștia, îi admir pe Wes Anderson, Kar Wai Wong, Joon-ho Bong, David Lynch, Alfred Hitchcock, Ingmar Bergman și mulți alții.”
Sfaturi pentru tinerii abia inițiați în film
Tinerii au pregătit și câteva îndrumări pentru cei ce vor să se inițieze în arta filmului. Elena zice că, în primul rând, tânărul trebuie să ia de mânuță toate artele. Să savureze din picturi, să roadă literatură, să fie flămând de mai mult și mai mult, să fie în continuă căutare de revelații, să fie curios, să se identifice sau nu cu ce citește, cu ce ascultă, cu ce vede. „Pofta de a face film vine atunci când vrei să cuprinzi tot ce te frământă în câteva minute de mișcare și lumină. Of, e nemărginită lumea asta a artei, a frumosului. Suntem așa umili în fața marilor genii, a operelor lor, a filosofiei străbunicilor noștri. Dorința de a afla ne ridică din peșterile în care cădem tot mai adânc în ultimul timp. Propun peștera lui Platon, să ieșim din ea spre a crea și a încerca să înțelegem. Și să ne uităm la soare că e tare frumos.”
Să îi țineți minte. De echipa celor trei subsemnați o să mai auziți!
