Parlamentul din Portugalia a votat pentru legalizarea eutanasiei

bolnav-eutanasie-perfuzie
Foto: cdn.cursdeguvernare.ro

Parlamentul Portugaliei a votat vineri pentru legalizarea eutanasiei, această țară urmând să devină cea de a șaptea din lume care le va permite pacienţilor în faza terminală a bolii să obțină asistență din partea unui medic pentru a-și pune capăt vieții, relatează Reuters, transmite AGERPRES.

Persoanele de peste 18 ani vor putea să solicite asistență pentru a-și pune capăt zilelor dacă se află în fază terminală şi suferă de o durere persistentă și insuportabilă, cu excepția cazului în care se consideră că nu au discernământul necesar pentru a lua o astfel de decizie.

Acest proces va fi deschis doar pentru cetățenii portughezi și rezidenții legali, pentru a preveni ca oamenii să călătorească în Portugalia pentru a obține ajutor medical ca să-şi pună capăt zilelor.

Legea se află acum în mâinile președintelui Marcelo Rebelo de Sousa, un conservator, pentru promulgare. El a declarat anterior că va respecta votul parlamentului.

Unii au criticat momentul acestui vot, reprezentanți ai partidului de opoziție PSD (de centru-dreapta) afirmând că din cauza pandemiei de coronavirus care afectează țara „există o mare neliniște, o mare teamă în rândul oamenilor care are legătură cu chestiuni de viață și de moarte”.

Într-o scrisoare adresată parlamentului, două grupuri care administrează majoritatea căminelor de bătrâni din Portugalia, care au fost dur lovite de pandemie, susțin că „aprobarea eutanasiei reprezintă o lipsă de respect pentru toți acești oameni”.

„Este necinstit să invoci un moment extrem de dificil în țară… să confuzi decesele legate de COVID-19 cu procesul legislativ care are drept obiectiv să permită eutanasia pentru cei suferinzi”, a declarat Ines Real, liderul parlamentar al formațiunii Oameni-Animale-Natură.

Portugalia, o țară majoritar catolică ce a petrecut o mare parte din secolul al XX-lea, până la revoluția din 1974, sub un regim fascist, a făcut de atunci mari pași înainte în reformele liberale care susțin drepturile omului. Acest stat a legalizat avorturile în 2007 și a autorizat căsătoriile între persoanele de același sex în 2010.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente