Franța a anunțat că va impune călătorilor care vin din alte țări europene să prezinte un test PCR realizat cu 72 de ore înainte de plecare. Regula este valabilă începând de duminică, 24 ianuarie, relatează Digi24.
Decizia a fost prezentată de președintele francez Emmanuel Macron la finalul reuniunii șefilor de stat sau de guvern din UE în format de videoconferință.
„Introducerea obligației de prezentare a unui test PCR realizat cu 72 de ore înaintea plecării pentru toți călătorii europeni (cu excepția celor considerați esențiali). Lucrătorii transfrontalieri și transportul terestru vor fi exceptați de la această obligație”, a precizat palatul Élysée la finalul reuniunii UE, scrie LCI.