Consiliul municipal Chișinău a aprobat joi corelarea bugetului municipal pe anul 2021, care prevede că partea de venituri și de cheltuieli se majorează cu 55,46 milioane de lei. Proiectul de decizie a fost susținut cu votul a 26 de consilieri municipali.
Astfel, Primăria Chișinău informează că veniturile bugetului municipal se majorează cu 42 de milioane de lei din contul transferurilor de la bugetul de stat.
Banii vor fi destinați pentru reparația infrastructurii căilor de acces în inter-cartiere și achiziționarea echipamentului medical pentru necesitățile IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”.
De asemenea, indicatorii bugetului municipal la capitolul venituri și cheltuieli, pentru anul 2021, se majorează cu 13,48 milioane de lei partea de grant, în cadrul proiectului de modernizare a sistemului de transport public „Move IT Like Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană.
Principalul document economic al municipiului Chișinău pe anul 2021 prevede venituri în sumă de 4,78 miliarde de lei, inclusiv transferuri de la bugetul de stat 2,68 miliarde lei și cheltuieli în sumă de 6,32 miliarde de lei.