Ruslan Codreanu anunță că își face partid politic. „Glodul nu are rezolvare într-o doctrină politică, de stânga sau de dreapta”

Codreanu

Fostul primar interimar de Chișinău, Ruslan Codreanu, a anunțat că urmează să lanseze un nou partid politic. Acesta menționează că denumirea partidului va fi aleasă de către toți membrii viitorului partid. 

„#1. Un an de zile împreună cu echipa, dar și separat am fost în peste 270 de sate din toată Moldova (de la Naslavea de la Nord, până la Girugiulești).
#2. Am făcut 350 km doar prin parcul Național Orhei și codrii Moldovei ca să înțelegem cu adevărat problema defrișărilor.
#3. Ne-am întâlnit cu mii de persoane, primari, directori de școală, lucrători medicali, doctori, copii, OAMENI.
#4. Am lucrat cu centre ale persoanelor vulnerabile, am ajutat centre ale persoanelor în etate, am ajutat regiuni să se dezvolte din poziția de consultați.
#5. Am înaintat petiții și scrisori către Guvern, propuneri legislative, am apelat la Procuratură, la poliție, pe aspecte ce țin: DEFRIȘĂRILE ILEGALE, ÎNSTRĂINĂRILE ILEGALE DE TERENURI, APELE NOASTRE, legislația în ceea ce privește alegerile locale, Educația copiilor noștri, violența în familie. Nu am fost auziți.

Nu este suficient. Cei care ne conduc ne au de proști. Oamenii dezamăgiți. Scrisorile noastre se prăfuiesc, hoții fură, lucrurile proaste merg înainte. Și am zis că ajunge.

Pentru a putea face schimbarea avem nevoie de un instrument politic. Tocmai de aceea de astăzi pornim colectarea semnăturilor pentru înregistrarea unei inițiative politice noi care are drept scop să reconstruim Moldova. Să rezolve problemele oamenilor, în domeniul economic, ecologic, social, educație, sănătate.

De jos în sus și de la firul ierbii. Pornim de la Oameni și Problemele lor. Pornim de la realitățile Moldovei.

În plină pandemie, oamenii au ieșit în stradă tocmai pentru că nu are cine să-i contracareze în Parlament pe cei care dețin puterea. Ce vedem în Parlament: circuri politice, interese de partid, hoți și oameni care și-au schimbat șapca de 7 ori. Agricultorii au venit la proteste, tocmai că la interesele lor nu se gândește nimeni.

URMEAZĂ să constituim grupul de lucru, toți cei care vor să se alăture acestui proiect și să muncească lângă noi sunt bine veniți. Este nevoie de o mie de oameni care intenționează să adere și să își pună semnătura pentru ca să înregistrăm Partidul. Anume cu cei o mie de oameni care urmează să vină vom decide Denumirea și alte detalii tehnice.

Noi SUNTEM GATA să trecem la treabă, însă avem nevoie de acest instrument. Eu personal voi lupta atâta timp cât cauza mea are șanse de victorie. Vreau să trăiesc la mine acasă și vreau fiecare cetățean al Republicii Moldova să fie mândru de țara lui. Și atâta timp cât familia mă susține și crede în mine”, spune politicianul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente