Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează despre riscul prăbușirii sub gheața subțire a bazinelor acvatice. Avertizarea salvatorilor vine în contextul răcirii temperaturii aerului și formării podului de gheață pe suprafața lacurilor, râurilor și iazurilor din țară.
Oamenii sunt îndemnați să evite pescuitul la copcă sau mersul pe bazinele acvatice întrucât grosimea acesteia nu depășește 8-10 cm. „Pentru ca aflarea pe gheața lacurilor să nu prezinte pericol, temperatura aerului trebuie să înregistreze valori negative mai multe zile consecutiv”, se arată într-un comunicat al IGSU.
Oscilarea temperaturii duce la formarea podului de gheață, însă acesta nu este rigid și reprezintă pericol pentru oamenii care aleg să meargă, să patineze, sau să pescuiască. „O atenție sporită este acordată minorilor. Persoanele care au în grijă copii sunt rugați să-i monitorizeze strict și să nu le permită jocul în preajma bazinelor acvatice”, se mai notează în comunicat.
În caz de situații de risc oamenii pot solicita ajutor apelând Serviciul 112.