Ion Ștefăniță, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, anunță că moara de vînt din satul Cernoleuca, raionul Dondușeni, ar putea fi restaurată.
„Țin să-i mulțumesc arhitectului Mihai Andrieș, pentru efortul depus la elaborarea documentației de proiect privind restaurarea obiectivului protejat – Moara din Cernoleuca. Un proiect planificat spre realizare în 2021, sub egida Consiliului Național al Monumentelor Istorice” scrie Ion Ștefăniță pe pagina sa de Facebook.
Potrivit specialiştilor, în secolul al XIX-lea, în Basarabia erau 2.600 de mori de vânt – toate tipurile care au existat vreodată în Europa. Acum au mai rămas doar patru, vedeți aici cum acestea arată.
Moara de vânt din Cernoleuca este un monument de arhitectură amplasat lângă satul Cernoleuca din raionul Dondușeni. Reprezintă o construcție în formă de trunchi de piramidă, cu acoperiș piramidal rotitor. Moara era dotată cu șase aripi. A fost construită după modelul morilor de vânt olandeze. Chiar dacă ar putea fi o destinație turistică, timpul și neglijența autorităților au lăsat o amprentă tristă asupra acesteia.
Moara a fost construită la răspântia secolelor XIX și XX. În localitate au funcționat încă cinci astfel de mori, dar au fost distruse și înlocuite cu mori moderne.
În prezent, moara nu funcționează și se află într-o stare deplorabilă. S-au păstrat câteva dintre mecanismele de lemn din interior și, parțial, paletele. Se estimează că restaurarea ei ar costa peste jumătate de milion de lei moldovenești. Autoritățile locale și băștinașii au făcut eforturi pentru a restaura moara, dar nu au primit avizul Ministerului Culturii. Eforturile de a reloca moara, la fel, au eșuat.
Mai jos găsiți câteva imagini cu această moară, surprinse recent de autorii proiectului „Redescoperă Moldova”.
Bijuteria arhitecturală nu a arătat mereu așa. De exemplu, în picturile pictorului basarabean Igor Vieru (născut în aceeași localitate) moara are o cu totul altă imagine decât ceea ce reprezintă azi.
În secolul al XIX-lea pe dealurile din preajma satului Cernoleuca erau 12 mori de vânt. Acum a rămas doar una. Este imortalizată de maestrul Igor Vieru, originar din aceste locuri ,în compoziţia „Vânturi basarabene”. De fapt, această moară, a scăpat de demolare datorită curajului lui Igor Vieru.
În anii ’70 a existat pericolul ca monumentul să dispară de pe faţa pământului. Când lucra la filmul „Ei au luptat pentru Patrie”, moara i-a fost recomandată regizorului Serghei Bondarciuc pentru epizodul în care urma să ardă în flăcări.