În anul 2020, moldovenii au achitat mai puțin pentru gazele naturale decât în anul 2019

news_14_01_2021_1

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale a atins în anul 2020 cifra de 3,805 miliarde de lei și acoperă 99,2 % din volumul furnizat.

De asemenea, volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie anului 2020 a constituit 180,7 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 16,2 % mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, față de luna noiembrie a anului trecut acest indicator a crescut cu 35,6 milioane de metri cubi sau 24,6 %.

Consumatorii casnici, până la data de 31 decembrie 2020, au plătit 98,4 % din sumele facturate, ceea ce este cu 0,5 puncte procentuale mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2019. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,5 %, cu o creștere de 0,1 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9 %, cu o scădere de 0,1 puncte procentuale față de luna decembrie a anului 2019.

Vânzările de gaze în anul 2020 au scăzut cu circa 5 % față de 2019 de la 1.015,6 milioane metri cubi la 966 de milioane de metri cubi. Această scădere se datorează iernii calde pe care am avut-o în anul 2020.

În decembrie 2020, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 109 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 133,3 mii de lei. Totodată, față de 103 consumatori s-a aplicat condiția plății preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente