(grafic) Câți elevi și câte școli avem în fiecare raion din țară în anul de studii 2020/2021

Copii-scoala-online
Foto:Stiri București TV

La începutul anului de studii 2020/2021, în învățământul primar și secundar general erau înscriși 334 400 de elevi, în ușoară creștere, cu 1 200 față de anul de studii precedent (sau cu 0,4%). Din punct de vedere al distribuției pe sexe și pe medii de reședință, 50,8 % din elevi sunt băieți, iar 52,9 % își fac studiile în mediul urban.

Majoritatea elevilor din învățământul primar și secundar general erau înscriși în instituțiile de stat (97,9 %). Comparativ cu anul de studii precedent, în anul de studii 2020/2021 se remarcă creșterea numărului de elevi atât în instituțiile de stat (cu 0,2 %), cât și în cele private (cu 7,1 %).

Ponderea copiilor înscriși în clasa I, care au urmat programe de educație preșcolară, a constituit  97,8 % față de 97,3 % în anul de studii 2019/2020.

La începutul anului de studii curent, în învățământul seral erau cuprinși 1 019 elevi sau 0,3 % din numărul total al elevilor din învățământul primar și secundar general.

Majoritatea elevilor urmează studiile în schimbul I (96,0 % din total), deși proporția celor care urmează studiile în schimbul II este în creștere cu 2,7 puncte procentuale față de anul de studii 2019/20, datorată modelului de învățare în 2 schimburi, în contextul epidemiologic de COVID-19.

În anul de studii 2020/2021, rețeaua unităților școlare din învățământul primar și secundar general este alcătuită din 106 școli primare, 787 gimnazii, 338 licee și 10 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. Din totalul de 1241 instituții de învățământ primar și secundar general, 98,1 % aparțin sectorului public și 74,5 % funcționează în mediul rural.

La începutul anului de studii 2020/2021, din 1241 instituții de învățământ primar și secundar general, 1223 unități desfășurau procesul educațional în încăperi proprii, iar 18 instituții în încăperi arendate. Din total instituții, 1018 sunt amplasate în încăperi standardizate, iar 223 – în încăperi reamenajate.

La începutul anului de studii 2020/2021, în învățământul primar și secundar general se numără 25 200 de cabinete școlare și laboratoare. Majoritatea instituțiilor dispun de bibliotecă şi cantină sau bufet (respectiv, 96,4 % şi 94,9 %), peste 85 % din instituții  ̶   de punct medical și sală sportivă, 70 la sută   ̶   de sală de lectură, iar 55 la sută  ̶   de ateliere școlare.

Instituțiile de învățământ primar și secundar general au în dotare 30 100 de calculatoare utilizate în scopuri educaționale (sau cu 5,7 % mai mult decât în anul de studii 2019/2020), din care 16 200 (53,8 %) sunt conectate în rețea școlară comună, iar 23 600 (78,4 % ) au conexiune la Internet. În același timp, 17 000 calculatoare sunt utilizate de către elevi, 12 100 de către personalul didactic și 900 de calculatoare utilizate în cadrul bibliotecilor.

*Informația este prezentata fără datele raioanelor din partea stânga a Nistrului si mun. Bender, cu excepția instituțiilor situate pe acest teritoriu, care se află în subordinea Ministerului Educației, Culturii si Cercetării al Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente