Maia Sandu i-a conferit actorului Vlad Ciobanu cea mai înaltă distincție în stat, Ordinul Republicii, post-mortem

135054414_1489184264623521_7172908796668690063_o

Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu familia regretatului actor Vlad Ciobanu care a decedat cu o lună în urmă, în vârstă de 53 de ani. Acesta se afla într-un spital din Iași unde se trata de leucemie.

„Am trăit astăzi momente extrem de emoționante alături de copiii și fratele celui care a fost Vlad Ciobanu, întruchiparea talentului, dedicației și a sacrificiului uman în numele artei. Am vorbit despre Vlad, despre spectacolele sale de un mare curaj pe care am fost întotdeauna nerăbdătoare să le văd, despre destinul acestui artist care a ars prea repede, dar care a lăsat în urma sa lumină.

Am încercat să găsesc cuvinte care să le aline durerea, căci sunt sigură că de acolo, de sus, Vlad ar dori să-i vadă fericiți și împliniți. Ar dori să-i vadă trăind pentru aceleași idealuri și pentru aceleași valori. Talentul, dedicația, profesionalismul și onoarea trebuie repuse în capul mesei. Iar pentru a omagia meritele regretatului actor și profesor Vlad Ciobanu, i-am conferit cea mai înaltă distincție în stat, Ordinul Republicii, post-mortem.

Vlad Ciobanu a trecut în altă lume, de unde va continua să lumineze calea discipolilor în care a investit suflet, în care a educat valoare și demnitate, așa cum a făcut-o pentru propriii copii”, a spus Maia Sandu.

Actorul Vlad Ciobanu a fost director general al Centrului Național de Educație prin Artă. A devenit cunoscut publicului după prestația sa în filmul „Luceafărul” regizat de Emil Loteanu și turnat în 1987. Rolurile în care a mai excelat în scenă au fost Hamlet, Macbeth și Don Juan. De asemenea, Vlad Ciobanu a montat spectacole, a îndrumat în calitate de pedagog viitorii actori și regizori la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

TV8.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente