Președintele României, Klaus Iohannis, se află în aceste momente la președinția Republicii Moldova. Oficialul efectuează o vizită în țara noastră după o perioadă de cinci ani de zile.
Iohannis a fost întâmpinat de mai mulți susținători, care au venit în fața președinției cu steaguri, scandând „Trăiască, trăiască, țara românească”.
Iată care este programul vizitei președintelui României pentru ziua de astăzi:
# Ceremonialul militar-protocolar a avut la 11.30, la sediul Președinției Republicii Moldova, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 154.
# La 11.45 vor avea loc convorbiri tête-à-tête dintre cei doi președinți.
# La 12.30 vor avea loc convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații.
# La ora 13.05 președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Klaus Iohannis, vor face declarații comune de presă.
E de menționat că aceasta este prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președintă a țării.