Sediul central al Victoriabank are un nou design – mai modern, mai digital și mai aproape de clienți

Web

Sediul central al Victoriabank, amplasat pe 31 august 1989, 141 și-a finalizat lucrările de modernizare. Procesul de modernizare a fost realizat într-un timp record de 65 de zile, fără sistarea activității sucursalei pe întreaga perioadă a lucrărilor.

Aceasta este cea mai mare unitate din rețeaua Victoriabank, de cca 700 m.p., cu cel mai mare portofoliu de credite și depozite.

Sucursala 3, Chișinău, este încă o unitate modernizată după lansarea noii identități de brand Victoriabank, din decembrie 2019, iar lista continuă să se extindă într-un ritm rapid și sigur.

„Redeschidem sucursala nr.3, cea mai mare unitate a băncii, un spațiu în care am adus tot ceea ce înseamnă puterea brandului nou – tinerețe, poftă de business, tot ce înseamnă digital și modern. Sperăm ca, în felul acesta să ne bucurăm clienții atunci când ne vor vizita. 

Principala noutate o reprezintă faptul că, am implementat rândul electronic, în baza căruia clienții vor putea să monitorizeze când urmează să fie deserviți de un operator, iar echipa tânără și plină de ambiții selectată așteaptă toți clienții Victoriabank cu zâmbetul pe buze și cu soluții pentru orice problemă”, a declarat Bogdan Pleșuvescu, președintele Comitetului de Direcție al Victoriabank.

Noul design al unității redă energia și caracterul modern al brandului și oferă un plus de confort și de accesibilitate celor cca 35 mii de clienți activi, persoane fizice și juridice.

Vizitatorii unității sunt deserviți de operatori universali, după principiul de ghișeu unic. Acesta presupune realizarea tuturor operațiunilor la același ghișeu, ceea ce permite deservirea calitativă și în timp util a clienților. Tot în vederea managementului cozii a fost implementat rândul electronic.

De asemenea, Sucursala este dotată cu un bancomat pentru operațiuni de retragere a banilor și alimentare a contului de card și cu un automat de plată a facturilor.

Ținând cont de situația creată de pandemie, pentru siguranța atât a clienților, cât și a lucrătorilor, oficiul a fost dotat cu cel mai nou tip de termoscaner, pentru măsurarea temperaturii corpului.

Sucursala mai oferă servicii gratuite de rețea Wi-Fi, care permite personalului băncii să demonstreze clienților aplicațiile mobile precum VB24 Mobile și VB24 Pay în timp ce se află chiar în unitatea băncii. Astfel, clienții vor putea fi ghidați să-și instaleze aplicațiile în telefon, să înroleze cardurile în wallet, să achite utilitățile, să realizeze transferuri, să aplice limite tranzacționale și multe altele, direct din telefonul mobil.

Sucursala 3 și-a deschis pentru prima dată ușile în anul 2004, în cadrul căreia activează aproximativ 30 de specialiști.

Banca oferă clienților o gamă largă de experiențe digitale, totuși pentru operațiuni care necesită prezența la bancă, Sucursala 3 pune la dispoziția clienților săi un spectru larg de produse și servicii bancare, de luni până vineri, între orele 8:45 – 17:00:

  • Deschiderea și deservirea conturilor curente pentru persoane fizice și juridice;
  • Deschiderea depozitelor;
  • Acordare credite persoanelor fizice și juridice;
  • Efectuarea transferurilor internaționale prin intermediul unei game largi de sisteme de remiteri de bani;
  • Deschiderea și deservirea cardurilor bancare;
  • Achitarea tuturor serviciilor comunale și a altor plăți la ghișeele băncii;
  • Operațiuni de schimb valutar;
  • Alimentarea în timp real a cardurilor bancare cu ajutorul POS-terminalelor;
  • Încasarea numerarului în conturile persoanelor juridice;
  • Consultarea gratuită și abonarea la serviciile online VB24.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente