Universitatea de Medicină din Chișinău atenționează despre impactul negativ al noilor prevederi legale privind activitatea farmaceutică

usmf

Comunitatea academică a Facultății de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” exprimă profundă îngrijorare față de conținutul legilor aprobate recent cu privire la modificarea cadrului legislativ ce reglementează activitatea farmaceutică.

„Cu nedumerire și dezamăgire, constatăm că este o acțiune țintită de subminare a sistemului farmaceutic prin discreditarea farmaciștilor și prin dorința de a scoate de sub control acest domeniu atât de specific. Specialiștii în domeniu, inclusiv reprezentanții Facultății de Farmacie, au aflat despre adoptarea acestui șir de legi din mass-media și de pe rețelele de socializare”, se arată într-un comunicat emis de USMF.

Comunitatea USMF atenționează că noile prevederi legale vor avea un impact negativ, în special asupra sănătății populației și asupra sistemului farmaceutic per ansamblu, argumentele fiind următoarele:

# medicamentul nu este un simplu produs, iar pentru asigurarea efectului terapeutic, acesta necesită un regim special de depozitare și transportare, în corespundere cu proprietățile fizico-chimice și respectarea normelor sanitare, ce nu pot fi asigurate în „unitatea mobilă”, implicit, drept consecință, nefiind garantată livrarea unui medicament calitativ, eficient și inofensiv consumatorului final;

# orice medicament poate deveni toxic în condiții de păstrare inadecvată, la supradozare, utilizare incorectă, fără indicația medicului sau consultația farmacistului;

# utilizarea necontrolată a medicamentelor este o problemă gravă a sistemului de sănătate în întreaga lume, ce se soldează cu agravarea sănătății consumatorilor de medicamente. În aceste condiții există riscul creării stocurilor de medicamente inutile la domiciliu prin dorința de a le avea pentru orice eventualitate și posibilitatea de a le procura nelimitat;

# fiind substanțe chimice, medicamentele, chiar și atunci când sunt administrate corect, pot avea nu doar efecte benefice, ci și reacții adverse, mai ales când sunt utilizate fără prescripția medicului și fără consultația farmacistului. Practica mondială este un argument incontestabil în acest sens;

# în societatea noastră deja se atestă un consum abuziv de medicamente prin încurajarea și promovarea automedicației necontrolate, care se soldează cu intoxicații și diverse efecte secundare, iar accesul necondiționat la preparatele farmaceutice, inclusiv on-line, va facilita acest lucru, scopul final al furnizorilor fiind realizarea lor masivă pentru a-și acoperi cheltuielile suportate;

# comercializarea și livrarea la domiciliu a medicamentelor de către persoane fără studii farmaceutice, incompetente să ofere informații cu privire la modul de utilizare, reacții adverse, interacțiuni ș.a., se va solda cu urmări grave asupra sănătății oamenilor, sesizate în timp; imposibilitatea asigurării utilizării raționale a medicamentelor și monitorizării ulterioare a administrării de către pacienți. Farmacistul, care este specialistul principal în domeniul medicamentului conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, discută cu pacientul în farmacie, apreciază starea lui de sănătate și necesitatea consultării medicului, oferă sfaturi, gestionează și monitorizează tratamentul pacienților etc.;

# încurajarea polipragmaziei, prin procurarea de către consumatori a mai multor medicamente care conțin același principiu activ sau sunt din aceeași clasă farmacoterapeutică, conduce la declanșarea maladiei iatrogene;

# în țară noastră se atestă utilizarea irațională a medicamentelor în rândul populației, fapt ce condiționează imposibilitatea comparării cu alte țări în care se admite livrarea unor medicamente, în afara farmaciei, exclusiv din lista medicamentelor fără prescripție (Lista OTC);

# cum poate fi interpretată sintagma „personal instruit în domeniul farmaciei” pentru cei care nu au studii farmaceutice? Instruirea în domeniul farmaciei se realizează doar la USMF „Nicolae Testemițanu” (studii superioare integrate de 5 ani) și la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” (studii medii de 3 ani). Care vor fi acele persoane „instruite”, de către cine și cum – menite să „trateze”?

# există riscul de comercializare necontrolată a medicamentelor falsificate, contrafăcute și neautorizate în Republica Moldova;

# nu va fi asigurat controlul așa numitei „activități farmaceutice în farmacia mobilă”, lipsa căruia se soldează cu încălcarea tuturor cerințelor față de medicament ca produs specific;

# liberalizarea prețurilor la medicamente va provoca scumpirea lor nefondată, care este inadmisibilă pentru sistemul de sănătate;

# dispariția unor medicamente de pe piață –  condiționată de cerințele impuse de a fi tradus prospectul medicamentului și în alte limbi decât limba română.

Reamintim că după ce au fost votate modificările legii de către deputații PSRM și Pentru Moldova mai mulți activiști, dar și opoziția parlamentară au atenționat despre gravitatea și riscurile cărora se supun farmaciile și întreaga societate în urma acestor schimbări legislative.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente