Legile bugetului pentru anul viitor nu sunt perfecte, însă pentru deputații Platformei „Pentru Moldova” a prevalat responsabilitatea, deoarece dacă Republica Moldova intra în anul nou fără buget, consecințele ar fi fost dezastruoase, a declarat deputata Violeta Ivanov în cadrul unui briefing la Parlament. Ea a prezentat și cele mai importante prevedere ale acestor documente, arătând că multe categorii ale populației vor avea beneficii directe.
„Am avut și noi foarte multe obiecții și întrebări la politica bugetar-fiscală și legea bugetului. Acestea nu sunt nici pe departe perfecte. Dar suntem responsabili și conștientizăm că intrarea în noul an fără buget va avea consecințe foarte drastice și dramatice pentru țara noastră, mai ales pe fundalul pandemiei de coronavirus, crizei economice și sociale, crizei în agricultură și altele”, a declarat Violeta Ivanov.
Deputata Partidului “ȘOR” a menționat că atunci când va ajunge la guvernare, echipa sa știe ce trebuie să facă pentru ca lucrurile să se schimbe mult mai repede în direcția corectă, iar banii să ajungă în bugetul statului, în buzunarul cuiva. „Am propus instituirea monopolului de stat la importul și comercializarea alcoolului și produselor de tutun. Am propus ca afacerile din domeniile cheie ale economiei naționale care contribuie cel mai mult la formarea bugetului țării să aparțină statului. Am propus ca resursele naturale, să fie utilizate durabil și corect”, a precizat Violeta Ivanov.
Totodată, ea a menționat principalele prevederi ale legilor bugetului și politicii bugetar-fiscale de pe urma cărora vor avea de beneficiat cetățenii: majorarea salariilor medicilor, alocarea a câte 100 de mii de lei familiilor medicilor care au decedat din cauza Covid-19, pensionarii care au o pensie mai mică de 4000 de lei vor primi câte 1000 de lei ajutor din partea statului; anularea legii miliardului, ceea ce înseamnă scoaterea de pe umerii cetățenilor a unei poveri fiscale de 700 de milioane de lei, bani pe care am propus să fie alocați agricultorilor.
De asemenea, Violeta Ivanov a menționat că nu a fost majorată cota TVA pentru agricultori, aceasta fiind principala cerință a lor și i-a îndemnat să nu se lase manipulați. A fost redusă vârsta de pensionare.
„Cu lozinci și scandaluri politice nu se plătesc pensii și salarii. Iată de ce este extrem de important ca Parlamentul, fracțiunile parlamentare și fiecare deputat în parte să dea dovadă de responsabilitate, să nu se gândească la interesele persoanele, la interesele înguste de partid, dar să să gândească la țară și la cetățeni”, și-a îndemnat Violeta Ivanov colegii din Parlament.