Deputatul PAS Igor Grosu a prezentat textul moțiunii de cenzură împotriva activității guvernului Chicu.
„Guvernul Chicu, învestit în luna noiembrie 2019, a eșuaat lamentabil în procesul de atenuare a pandemiei și a crizei economice. Guvernul a abandonat sistemul medical în fața celei mai mari provocări din sistemul de sănătate publică. După nouă luni de la începutul epidemiei, numărul locurilor în spitale s-a epuizat, mii de oameni au decedat, personalul medical a ajuns la capătul puterilor, iar virusul circulă în libertate pe străzi. Guvernul Chicu nu a putut proteja populația. Acest guvern nu a putut proteja medicii. Echipamentele de protecție au ajuns mult prea târziu. Cel puțin 60 000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă în anul 2020. Pentru a evita colapsul social și economic, este imperativ să scăpăm de acest guvern”, a declarat Igor Grosu.
Săptămâna viitoare, Ion Chicu urmează să vină în parlament și să prezinte raportul de activitate, iar deputații să voteze moțiunea de cenzură.
Îndată după prezentarea moțiunii de cenzură, fracțiunile PDM, PAS și PPDA au părăsit ședința plenară.
„După ceea ce am văzut, am spus că parlamentul deja merge după «bespredel». După două săptămâni, eu văd că la «bespredel» nu-i «predel». Parlamentul este cuprins de această coaliție «beton» «Șor-Don».”