La Orhei, a fost dat startul sărbătorilor de Iarnă. Primăria spune că evenimentul are loc cu respectarea normelor anti-COVID-19

cracra

La Orhei, locuitorii și oaspeții orașului, s-au adunat în centrul localității la evenimentul de inaugurare a Pomului de Crăciun și aprindere a luminilor de sărbătoare în tot orașul. Alături de ei au fost și deputați din fracțiunea Partidului „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova”, dar și conducerea municipiului și a raionului Orhei, care a fost organizat cu respectarea restricțiilor antiepidemice, informează Primăria Orhei.

Seara  a început cu un spectacol pentru copii, cu personaje din poveștile de iarnă și cu animatori. Unul dintre momentele emoționante ale evenimentului a fost omagiul adus lucrătorilor medicali din Orhei din prima linie în lupta cu pandemia, dar și medicilor care și-au pierdut viața ajutând oamenii. Pe ecran a fost proiectat un film documentar în care, oameni și simpli, oficiali și funcționari le mulțumesc medicilor și personalului medical din raion pentru munca și eforturi depuse.

Într-o transmisiune live, președintele Partidului „ȘOR”, primar de onoare al mun. Orhei, Ilan Șor i-a felicitat pe orheieni cu ocazia sărbătorilor de iarnă. El și-a exprimat încrederea că noul an va fi unul mai bun.

„2020 a fost un an complicat, iar 2021, la fel, nu va fi simplu. Sper să ieșim cât mai curând din pandemie, să nu se mai îmbolnăvească oamenii, să fim sănătoși cu toții. Sper ca 2021 să ne aducă bucurii, succese, prosperitate și toate cele bune”, a menționat Ilan Șor, subliniind că speră într-un viitor mai luminos.

Un mesaj de felicitare a adresat locuitorilor orașului și primarul Pavel Verejanu. „A fost un an plin de emoții, de lupte, dar și de realizări. În acest an cu pandemie, noi am reușit multe. Dar cel mai important e că ceea ce ne-am pus în gând am reușit să realizăm. Chiar și în aceste momente, când inaugurăm sărbătoarea, la Orhei au loc lucrări de reparație a drumurilor. Vă doresc multă sănătate, voie bună pace, în case Dvs. să fie lumină și liniște sufletească”, a spus primarul Pavel Verejanu.

Urări de bine au transmis de pe scena sărbătorii mai mulți deputați ai Platformei „Pentru Moldova”.

Vicepreședinta Partidului „ȘOR”, deputata Marina Tauber a spus că Ilan Șor a fost cel care a reușit să transforme Orheiul într-o adevărată poveste. Tauber le-a mulțumit orheienilor pentru susținere.

„Vă mulțumim pentru toată susținerea și dragostea pe care ne-o dăruiți, în primul rând, dlui Ilan Șor și echipei lui. Noii suntem puternici datorită Dvs. Vă mulțumim pentru încredere, pentru sprijinul oferit în implementarea proiectelor. Sperăm ca toate problemele să rămână în anul 2020 și să intrăm în noul an cu încrederea că alături de Ilan Șor, de Platforma „Pentru Moldova” noi vom reuși să schimbăm în bine viața în Republica Moldova”, a declarat Marina Tauber.

Deputații Platformei „Pentru Moldova” i-au îndemnat de mai multe ori pe oameni să se bucure de atmosfera de sărbătoare, dar să respecte măsurile împotriva răspândirii COVID-19.

„2020 a fost un an greu, suntem într-un an cu pandemie și vă rugăm din suflet să aveți grijă de sănătatea dvs. Un astfel de eveniment nu poate avea loc fără copii, de aceea, vă rugăm să aveți grijă, să păstrați distanța socială, să purtați măștile de protecție”, a declarat deputatul Platformei „Pentru Moldova” Sergiu Sîrbu.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a felicitat locuitorii raionului Orhei cu ocazia sărbătorilor de iarnă, adresându-se, în mod special, copiilor.
„Dumnezeu să vă binecuvânteze. Voi, dragi copii, să aveți parte de o copilărie frumoasă, fericită și plină de dragoste. Noi vom încerca pe toate căile să vă oferim tot ceea ce este mai bun. Înger păzitor tuturor! La mulți ani!”, s-a adresat orheienilor Dinu Țurcanu.

Președintele raionului i-a mulțumit lui Ilan Șor pentru suportul acordat în lupta cu pandemia, exprimat prin donația de 1 milion de lei oferit de Fundația „Miron Șor”.

Pe tot parcursul serii, Moș Crăciun, Alba ca Zăpada și eroi din povești au împărțit cadouri copiilor. Festivitatea a culminat cu aprinderea luminițelor de sărbătoare în tot orașul și pe principalul Pom de Crăciun al Orheiului, dar și cu un concert incendiar susținut de interpreții Ionel Istrate și Nicoleta Nucă, care au creat o atmosferă de sărbătoare extraordinară.

Și în acest an, Pomul de Crăciun la Orhei a fost amenajat în Piața „Vasile Lupu” din centrul orașului. Acesta măsoară 22 de metri înălțime, este decorat cu peste 1000 de globulețe și 1200 de metri de ghirlande luminoase. Pe tot parcursul evenimentului, orheienii și oaspeții orașului au fost îndemnați să respecte toate regulile de protecție sanitară și de distanțare socială, să nu admită aglomerări la Pomul de Crăciun sau în alte locuri.

Taguri: #promo ȘOR
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente