Universitatea Tehnică a Moldovei în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași au lansat în transmisiune online de la Iași proiectul transfrontalier „Cooperarea transfrontalieră în educația mecatronică inginerească CBCinMEE”, coordonat de UTM, în cadrul căruia reprezentanții celor două instituții își propun să inoveze în domeniul Industriei 4.0.
Proiectul, a cărui valoare se estimează la 390 000 de euro, va crea o punte de colaborare între Departamentul Bazele Proiectării Mașinilor de la Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi (FIMIT) și Departamentul Informatică și Ingineria Sistemelor de la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM) și Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIASI) întru realizarea următoarelor obiective: dezvoltarea domeniului „Robotică și mecatronică” în domeniul licenței, optimizarea curriculei disciplinelor bazate pe aceste domenii, dezvoltarea unui program de master la Universitatea Tehnică a Moldovei care să abordeze problematici din tema proiectului – „Mecatronică avansată”.
– Secolul al XXI-lea a pus începutul Societății Cunoașterii cu dimensiunile: Socială, Educațională, Ambientală, Culturală, Economică. Drept consecință a acestei Societăți a Cunoașterii, asistăm astăzi la răsăritul celei de-a Patra Revoluții Industriale, numită generic Industrie 4.0 cu componentele ei de bază (roboți autonomi inteligenți, simulare și prototipare, realitate virtuală, printare 3D/fabricație aditivă, cultura E Integrare și procese, sisteme cyber-fizice, internetul lucrurilor, tehnologii Centre de date, cloud computing). Care a fost consecința majoră a acestor două decenii remarcabile ale sec. al XXI-lea? Ceva cu totul neașteptat – paradoxul progresului: obținem tot mai mult din tot mai puțin, fenomen numit dematerializare. Una din realizările importante ale acestui fenomen sunt produsele mecatronice, a declarat prof. univ., dr. hab. Valeriu DULGHERU, șef Departament Bazele Proiectării Mașinilor, FIMIT-UTM.
– Industria 4.0, standardul de astăzi, care presupune automatizare, robotizare, inteligență artificială, Internet of Things etc., reprezintă un nou salt în industrie și pentru aceasta dorim să atragem în laboratoarele universitare echipamente, cu ajutorul cărora să putem simula cel puțin secvențe din această industrie, a subliniat la rândul său prof. univ., dr. ing. Gheorghe PRISĂCARU, cadru didactic la TUIASI.
Proiectul a fost depus de Universitatea Tehnică a Moldovei în anul 2018. În urma selecției, a obținut un punctaj care l-a clasat pe poziția a treia din cele 13 proiecte depuse (cu același număr de puncte cu locul 2), pe secțiunea sa. În argumentația anexată, Universitatea Tehnică a Moldovei specifica faptul că trăim astăzi, ca societate, într-o „civilizație a produselor”.
În context, directorul de proiect, prof. univ., dr. hab. Valeriu DULGHERU, avea să specifice:
– Produsele generează un standard de viață, alimentează un nivel de conduită culturală. Produsele de mare complexitate încorporează, de multe ori, o spiritualitate comparabilă cu o carte sau o operă de artă. Una din tendințele de bază ale secolului al XXI-lea este elaborarea produselor industriale cât mai „inteligente, cu conținut scientointensiv major” și „multifuncționale”. Deziderate ce se încadrează perfect în paradoxul acestui secol – de a „obține mai mult din mai puțin”.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.