Guvernul a numit ambasadori noi în Federația Rusă și Canada

ambasadori

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi mai multe numiri în cadrul ședinței guvernului. Astfel, s-au propus doi ambasadori noi în Federația Rusă și Canada, dar și un consul nou într-un oraș din Franța.

În funcția de ambasador în Federația Rusă a fost numit deputatul socialist Vladimir Golovatiuc. Acesta a activat până acum în Comisia parlamentară economie, buget și finanțe. Golovatiuc îi va lua locul lui Andrei Neguța, care a fost revocat de guvern săptămâna trecută, din cauza scandalului cu microbuzul cu numere de înmatriculare diplomatice în care s-a depistat un lot de anabolizante la intrare pe teritoriul Moldovei.

Vladimir Golovatiuc (n. 7 iunie 1962, Brăviceni, Orhei) este un economist, profesor de economie politică și politician din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Din anul 2019, este președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Între 2008 și 2009, a fost director general al Biroului Național de Statistică.

La alegerile parlamentare din noiembrie 2014 din Republica Moldova, a candidat la funcția de deputat de pe poziția a 17-a în lista PSRM, fără a fi membru de partid, obținând mandatul de deputat în urma alegerilor.

În anii 1984-1986 și 1989, Vladimir Golovatiuc a fost profesor la catedra de economie politică a Institutului Agricol din Chișinău. În perioada 2003-2005, a fost corespondent special al revistei „Profit”, iar între 2005 și 2008 – expert în cadrul proiectului PNUD în Moldova.

În funcția de ambasador în Canada a fost numit Emil Druc.

Acesta s-a născut pe 17 mai 1956. Are o experiență amplă în calitate de angajat al Ministerului Afacerilor Externe, ocupând mai multe funcții în perioada 1992-2010. În perioada 1992-2002, a fost director adjunct în cadrul Direcţiei Europa şi America de Nord, Direcţia securitatea europeană şi politica militară, Direcţia organizaţii internaţionale europene. Totodată, din 1997 până în 2001, a fost consilier la Ambasada RM în Franţa, apoi, în perioada 2002-2006 – ministru-consilier. Din 2006 până în 2009, a fost şef adjunct al Departamentului cooperare multilaterală. Din 2009 până în 2010 – directorul Departamentului cooperare multilaterală. A fost ambasador în Suedia, Finlanda şi Norvegia și ambasador în Principatul Monaco.

În funcția de consul general în orașul Nisa din Franța a fost numit Lilian Moraru. Reamintim că Moraru a fost ambasador extraordinar şi plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Franceză și prin cumul în Principatul Monaco, dar a fost rechemat din funcție în primăvara acestui an.

Toate candidaturile urmează să fie aprobate de președintele țării. Nu este clar cine va semna actele, Sandu sau Dodon.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente