Cunoscut în lumea întreagă și desfășurat în preajma sărbătorilor de iarnă, „Cadoul din cutia de pantofi” este un proiect social, menit să aducă bucurii copiilor din familiile social-vulnerabile sau celor din orfelinate. Asociația „Ajută un Om”, susținută de Kaufland Moldova, desfășoară în acest an a șasea ediție a proiectului.
Oamenii sunt îndemnați să pregătească cutii cu daruri utile pentru copii, preluând, de fapt, rolul lui Moș Crăciun. Rechizite școlare, dulciuri, jucării, produse de igienă, îmbrăcăminte nouă, o carte, o felicitare – toate ambalate frumos într-o cutie de carton, pe care neapărat este menționat cui este adresată cutia (ex. fată/băiat și vârsta).
„Anul trecut, am reușit să adunăm aproape 4000 de cutii, care au ajuns la copiii din satele raioanelor Călărași, Căușeni, Cimișlia, Sângerei, Anenii Noi, dar și la toți copiii din secția „Prematuri” de la Institutul Mamei și al Copilului, precum și la copiii cu dizabilități de la centrul „Start”. În acest an pandemic și extrem de complicat, din punct de vedere organizatoric, avem mari speranțe și credem, că vom depăși cifra cutiilor adunate anul trecut. Pentru că vrem să ajungem și în câteva spitale din centrele raionale, iar pentru aceasta, avem nevoie de mai multe cutii donate, ca să ajungem la cât mai mulți copii”, a menționat Doina Cernavca, directoare executivă a asociației „Ajută un Om”.
Campania socială „Cadoul din cutia de pantofi” a început pe 4 decembrie și va dura până în 6 ianuarie. Toți doritorii pot dona cutiile în cele 2 magazine Kaufland din Chișinău, dar și în magazinul Kaufland din Bălți.
„Pandemia ne-a învățat pe toți multe lecții valoroase și ne-a reamintit, că puterea noastră ca și comunitate este în unitate, implicare și solidaritate. Cu atât mai mult acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, când fiecare dintre noi înțelegem cât de mult înseamnă să fim alături unii de ceilalți. Și în acest an, Kaufland Moldova și-a asumat din nou rolul de „Moș Crăciun”, alături de Asociația „Ajută un Om”, pentru a aduce un pic de bucurie și speranță pentru copiii din familiile nevoiașe”, a menționat Cristina Aramă, PR manageră Kaufland Moldova.
Scopul acestui proiect este de a susține copiii din familiile social-vulnerabile, copii grav bolnavi și copii abandonați – pe de o parte, în același timp, educând societății atitudinea de grijă, empatie și dragoste față de toții copiii, indiferent de apartenență etnică sau socială.