Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va aloca resurse financiare pentru efectuarea testului COVID-19 sportivilor care vor participa la competiții sportive naționale și internaționale. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței guvernului.
Ministra Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa a menționat că este important să susținem sportivii care obțin performanțe în țară și reprezintă Republica Moldova pe arena sportivă internațională, mai ales că din cauza restricțiilor mondiale impuse, pentru a fi admiși la competiții, sportivii trebuie să prezinte obligatoriu testul negativ COVID-19, ceea ce impune membrii lotului național să achite din propriile mijloacele financiare costul testului.
„Cheltuielile pentru efectuarea testului COVID – 19 sportivilor de performanță și membrii lotului național vor fi suportate din contul și în limita mijloacelor financiare aprobate în bugetul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării”, se arată într-un comunicat al ministerului educației.
Amintim că până în prezent statul suporta cheltuieli pentru achitarea taxei de viză și asigurarea medicală la deplasarea sportivilor, peste hotarele țării.