Ghișeul unic online pentru actele permisive, vârful aisbergului în reforma cadrului de reglementare a activității de întreprinzător

ghiseuunic

Ghișeul unic pentru eliberarea actelor permisive funcționează deja de doi ani, înglobează 25 din 31 de autorități publice emitente și 136 acte din cele 151 existente. În doi ani au fost emise peste 58 de mii de acte permisive – licențe, autorizații de funcționare, notificări în comerț, etc – numărul lor crescând de 25 de ori în doi ani.

Sistemul informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) sau Ghișeul unic online este însă doar vârful icebergului, partea vizibilă a unui amplu proces de reinginerie a serviciilor publice. Ghișeul unic încununează eforturile Ministerului Economiei și Infrastructurii, a Cancelariei de stat și altor instituții, asistate de Grupul Băncii Mondiale, de simplificare a procedurilor de conformare a businessului la cerințele de reglementare, povestește Aureliu Casian, directorul executiv al Proiectului Ameliorarea Competitivității, finanțat de Banca Mondială.

Inițial a fost efectuată o inventariere a tuturor actelor permisive eliberate de diverse ministere și departamente, peste 400 la număr. Acestea au fost analizate și o mare parte din ele – cele care nu mai aveau relevanță sau erau în contradicție cu legislația – unificate sau chiar anulate. Apoi, reforma cadrului de reglementare a dus la eliminarea dreptului ministerelor de a emite diverse acte permisive contra plată. Acestea s-au concentrat pe elaborarea politicilor publice din contul impozitelor deja plătite de cetățeni, iar eliberarea actelor permisive a fost transmisă către instituții de implementare a politicilor sau autorități de reglementare. Astfel, prin aceste acte permisive, se asigură balanța între sprijinul pentru un climat de afaceri cât mai bun și protecția angajaților, consumatorilor și a mediului.   

Apoi, ca parte a procesului de reinginerie, au fost „pașaportizate” toate actele, adică a fost efectuată o descriere a fiecărui pas în eliberarea actului permisiv pentru a înțelege etapele inutile și a le elimina. Ceea ce a rămas a fost pus la baza funcționării proceselor interne revizuite ale agențiilor guvernamentale incluse în SIA GEAP. Pașapoartele serviciilor au fost publicate și pe site-ul servicii.gov.md, astfel ca atunci când agentul economic aplică pentru un act permisiv să înțeleagă clar care sunt etapele, unde este documentul său, cât costă și de ce e nevoie de el în general. 

„Fie că ne dorim sau nu asta, trăim un proces global de digitalizare pe toate sferele vieții. Toate statele vor fi forțate de circumstanțe, de înțelegerea beneficiilor sau de presiunea publică să adopte cât mai multe soluții de guvernare electronică. Cei care nu conștientizează acum această realitate, vor rămâne foarte mult în urmă în implementarea lor, iar statele care au deja un grad înalt de digitalizare vor avansa enorm, în beneficiul cetățenilor lor”, spune Anatol Usatîi, ministrul Economiei și Infrastructurii.  Astfel, implementarea Ghișeului unic permite economisirea a cca 65 milioane de lei și 400 de mii de zile/om anual agenților economici. Aceștia nu mai sunt nevoiți acum să dedice angajați care să adune diverse certificate pentru a le prezenta unei instituții și a obține un act permisiv. 

„Depunerea dosarului pentru obținerea unui act permisiv durează până la 4 minute, actele fiind încărcate online și certificate prin semnătură electronică. Anterior, era obligatorie prezența fizică a agentului economic la ghișeu. Avem mai multe avantaje – economism timp, avem procese transparente și cunoaștem la ce etapă e dosarul nostru sau primim înștiințări pe email dacă dosarul nu este complet sau e returnat. În plus, putem depune dosarul din orice loc”, spune Tatiana Cotun, manageră import, calitate și autorizații la DitaEstFarm, unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de medicamente. 

Pe lângă Ghișeul unic online, Agenția Servicii Publice a creat și Centre multifuncționale unde sunt, de asemenea, accesibile și aceste servicii, pe lângă o multitudine de altele dedicate persoanelor fizice. Acesta reflectă un alt principiu internațional de bune practici, că serviciile guvernamentale să poată fi accesate prin diferite căi – online, la ghișeu fizic, prin poștă. Apropo, licența de activitate în Moldova poate fi primită prin poștă deja de mai mulți ani. 

Principiile internaționale ale reglementării presupun că aceasta trebuie să crească gradul de conformare la obiectivele de politici publice, să reducă povara asupra mediului de afaceri și să economisească resursele statului. Iar ca obiective, acestea promovează atragerea investițiilor, încurajează inovația și stimulează creșterea economică prin costuri de reglementare reduse și prin prevenirea riscurilor. Una din provocările pentru ca sectorul public să devină cu adevărat orientat spre cetățean este spargerea barierelor între diverse instituții publice și interconectarea lor, iar Ghișeul unic rezolvă această problemă. 

„Este vorba de o cultură nouă de administrare, pe care vrem să o cultivăm, în care cetățeanul, agentul economic, consumatorul de servicii guvernamentale este pe primul loc”, spune Aureliu Casian, directorul executiv al Proiectului Ameliorarea Competitivității, finanțat de Banca Mondială, cu sprijinul căruia a fost elaborat Ghișeul unic.  

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente