În contextul derulării Proiectului de cercetare și inovare „Dezvoltarea politicilor pe piața muncii în vederea sporirii ocupării forței de muncă”, finanțat din bugetul de stat în cadrul Programului de Stat 2020-2023, în Academia de Studii Economice a Moldovei s-a organizat masa rotundă cu genericul: „Piața muncii din Republica Moldova: realități și provocări”.
Manifestarea a fost deschisă de Alic Bîrcă, coordonator de Program de Stat de cercetare și inovare 2020-2023, „Dezvoltarea politicilor pe piața muncii în vederea sporirii ocupării forței de muncă”, prof. univ., dr.hab., ASEM.
Speakerii evenimentului au fost:
# Dorin Vaculovschi, șef departament „Resurse umane, Afaceri publice și Comunicare”, dr., conf.univ., ASEM, cu prezentarea „Provocări și dimensiuni metodologice ale pieței muncii în Republica Moldova”
# Valeriu Sainsus – dr., conf.univ., ASEM, s-a expus la tema „Impactul tendințelor demografice asupra pieței muncii”
# Oxana Barbăneagră – dr., conf.univ., ASEM, a vorbit despre „Realități și probleme privind ocuparea forței de muncă din Republica Moldova”.
Intervenție valoroasă a avut Corneliu Guțu, prorector pentru cercetare și parteneriate, dr., conferențiar cercetător, adresând cuvinte de felicitare pentru rezultatul scontat și înaintând propuneri pentru noi parteneriate.
Evenimentul s-a desfășurat în regim mixt, participanții offline având acces limitat și s-a încheiat cu concluzii din perspectiva cercetării.
Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.