La inițiativa Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, susținută de Consiliul Superior al Magistraturii, dosarele vizând „furtul miliardului” vor fi examinate de două complete de judecători specializați, constituite la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Completele specializate or examina infracțiunile economice de corupție și cele conexe ale actelor de corupție – infracțiuni comise în dauna sistemului bancar al Republicii Moldova, scrie mold-street.com.
Din componența completelor vor face parte șase judecători. Primul complet va fi condus de Ion Morozan, iar din el vor face parte Tatiana Bivol și Angela Vasilenco.
În fruntea celui de-al doilea complet a fost numită Ana Cucerescu, iar ceilalți membri sunt Eugen Beșelea și Petru Păun.