UTM a câștigat 25 de medalii de aur și premiul „Augustin Maior” la un salon internațional organizat în România

utm-8

Universitatea Tehnică a Moldovei a fost distinsă cu Premiul „Augustin Maior”, iar 25 de lucrări ale inventatorilor UTM au fost medaliate cu aur în cadrul Salonului Internațional al Cercetării Ştiinţifice, Inovării şi Inventicii „ProInvent-2020”, organizat online, în perioada 18-20 noiembrie, de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, România.

În anul curent, atât deschiderea oficială, cât și desfășurarea în continuare a celei de-a XVIII-a ediții a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării  și Inventicii – PRO INVENT, au avut loc în formula unui  Salon Virtual. Potrivit organizatorilor, Salonul a fost gândit astfel, încât participanții să-l poată folosi facil, ca un spațiu interactiv, unde vor putea descoperi, prin intermediul Legendei Salonului, toate entitățile și lucrările înscrise la această ediție.

Precum s-a văzut, echipele de cercetători și inventatori ai Universității Tehnice a Moldovei, unele în colaborare cu reprezentanți din România sau Franța, au fost printre cele mai prolifice, iar invențiile prezentate au avut o rezonanță puternică, dovadă fiind „ploaia de lauri” de care s-au învrednicit: 25 de lucrări prezentate versus 25 de medalii de aur.

Vedeți mai jos numele performerilor celor 25 de echipe și inovațiile lor:

  • Viorel BOSTAN; Ion BOSTAN; Maxim VACULENCO – „Transmisie cu angrenare precesională”;
  • S 2019 0114 / 15.11.2019 – „Turbină eoliană”;
  • Radu CIOBANU, Oleg CIOBANU, Alexei BOTEZ, Iulian MALCOCI, Maxim VACULENCO – „Răzuitor cu acționare vibromecanică”;
  • Vladimir MELNIC, Valentin ILCO, Alexei MARTÎNIUC, Nicolae SECRIERU, Viorel BOSTAN, Ion BOSTAN – „Platformă pentru cercetarea atitudinii microsateliților în condiții orbitale”;
  • Ion BOSTAN (MD); Viorel BOSTAN (MD); Valeriu DULGHERU (MD); Cătălin DUMITRESCU (RO); Liliana DUMITRESCU (RO) – „Sistem hibrid eolian-solar de încălzire a apei menajere”;
  • Mircea BERNIC, Natalia ȚISLINSCAIA, Mihail BALAN, Vitali VIȘANU, Mihail MELENCIUC – „Instalaţie de uscare pentru fructe şi legume”;
  • Liliana POPESCU (MD); Aliona GHENDOV-MOŞANU (MD); Rodica STURZA (MD); Lung ILDIKO (RO); Oxana-Ileana OPRIŞ (RO); Maria-Loredana SORAN (RO) – „Procedeu de fabricare a desertului de brânză funcțional”;
  • Alexandra SAVCENCO, Alexei BAERLE, Pavel TATAROV, Raisa IVANOVA – „Procedeu de separare a coloranților roșu și galben din petale de șofrănel”;
  • Tatiana CAPCANARI, Olga DESEATNICOVA, Daniela PALADI – „Emulsie de tip maioneză cu valoare biologică sporită”;
  • Ivan PRIDA, Antonina IALOVAIA, Ecaterina COVACI, Rodica STURZA, Ala KRAJEVSCAIA – „Procedeu de sulfitare a produsului vinicol”;
  • Dinu ȚURCANU, Pavel NISTIRIUC, Andrei CHIHAI, Ana NISTIRIUC – „Atenuator optic ajustabil pentru testarea sistemelor și rețelelor de comunicații optice”;
  • Nicolai ABABII, Vasile POSTICA, Viorel TROFIM, Oleg LUPAN – „Procedeu de obținere a rețelei de nanofire CuO-Fe2O3”;
  • Vasile POSTICA, Thierry PAUPORTÉ (FR), Viorel TROFIM, Nicolai ABABII, Oleg LUPAN – „Procedeu de funcționalizare a suprafeței nanofirelor din ZnO cu nanoparticule din metale nobile”;
  • Cristian LUPAN, Viorel TROFIM – „Procedeu de depunere a peliculelor ZnO dopate cu eu și funcționalizate cu Pd”;
  • Alexandru MAZURU, Nicolae TRIFAN, Alexei TOCA, Sergiu MAZURU – „Procedeu de executare a roților dințate conice”;
  • Nicolae TRIFAN, Alexandru MAZURU, Sergiu MAZURU – „Dispozitiv de durificare al dinților roților dințate”;
  • Sergiu MAZURU, Serghei SCATICAILOV, Maxim VACULENCO, Ion BOSTAN – „Procedeu de executare a roților dințate conice”;
  • Rodion CIUPERCĂ, Ivan RABEI – „Pală pentru rotorul turbinei eoliene cu ax vertical”;
  • Maria BERNIC, Mihail STAMATI – „Concept design: mobilier atelier de creație pentru copii”;
  • Bogdan EDINAC, Valeriu PODBORSCHI – „Concept design: automobil electric”;
  • Mircea ZUBCU, Valeriu PODBORSCHI – „Concept design: piese mobilier pentru parc”;
  • Sergiu GUZUN, Valeriu PODBORSCHI – „Concept design: accesorii veselă de bucătărie pentru orbi”;
  • Ion BOSTAN, Viorel BOSTAN, Valeriu DULGHERU, Marin GUȚU, Radu CIOBANU, Oleg CIOBANU – „Instalație fotovoltaică „Floarea Soarelui”;
  • Zaharia DONȚU, Radu CIOBANU, Oleg CIOBANU, Nicolae TRIFAN, Vaculenco Maxim, Malcoci Iulian – „Redarea prin oscilații a informației stocată și păstrată, iar mai apoi la cerere recunoscută și extrasă”;
  • Ion BOSTAN, Valeriu DULGHERU, Iulian MALCOCI, Radu CIOBANU, Maxim VACULENCO – „Transmisie planetară precesională”.

Salonul Internaţional al Cercetării Ştiinţifice, Inovării şi Inventicii PRO INVENT a debutat în primăvara anului 2002 la Complexul Expo Transilvania din Cluj-Napoca, în cadrul Târgului Internaţional „Foresta”. În anul 2008, Salonul PRO INVENT a fost înregistrat ca marcă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), având certificatul cu numărul 100.000, titular fiind Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. La ediția din anul curent, PRO INVENT a reunit peste 50 de entități participante din rândul universităților, institutelor, centrelor de cercetare, clusterelor, firmelor, precum și persoanelor fizice, care au înscris pentru jurizare peste 400 de invenții.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente