Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a emis o nouă hotărâre în care apare un șir de interdicții la nivel național. Acestea vor intra în vigoare începând cu datele de 28 și 30 noiembrie 2020.
Mai jos găsiți lista tuturor interdicțiilor aprobate.
# Se interzice, începând cu data de 28 noiembrie 2020, activitatea cluburilor de noapte ce se referă la activitatea discotecilor incluse în codul CAEM 56.30 şi a ringurilor de dans incluse în codul CAEM 93.29, indiferent de denumirea de firmă a unităţii comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club etc.).
# Se interzice desfăşurarea activităţilor de deservire în unităţile de alimentaţie publică (de tipul restaurantelor, barurilor, cantinelor, cafenelelor) în intervalul orelor 22.00-7.0.
# Se interzice organizarea şi desfăşurarea conferinţelor ştiinţifice, a competiţiilor sportive, a olimpiadelor cu prezenţa fizică a persoanelor.
# Se interzice desfăşurarea activităţilor, cu prezenţa spectatorilor, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, caselor de cultură.
# Interzicerea aflării în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de trei persoane. Respectarea distanţei sociale/fizice de un metru este obligatorie, indiferent de numărul de persoane prezente în locurile publice.
# Interzicerea aflării persoanelor în vârstă de peste 63 de ani în afara domiciliului şi în spaţiile publice fără necesitate stringentă, cu excepţia:
— deplasărilor în interes de serviciu, atunci când activitatea nu poate fi desfăşurată la distanţă;
— deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare;
— deplasarea pentru asistenţă medicală, ce nu poate fi amânată;
— deplasarea pentru alte motive justificate şi care nu pot fi amânate.
# Interzicerea aflării pe terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, parcuri de distracţii şi zone de agrement.
# Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă roşie, cu unele excepții care pot fi consultate în documentul de mai jos.