Pe 25 noiembrie s-a dat start campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care se desfășoară în fiecare an, începând cu Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și finalizând Ziua Drepturilor Omului, 10 decembrie.
Acțiunea are drept scop prevenirea şi combaterea violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a drepturilor omului, a consecințelor și costurilor sale, precum și a mecanismelor de combatere la nivel comunitar şi național.
În anul 2020, campania la nivel internațional are următorul slogan: Colorează lumea în oranj: Finanțează, Reacționează, Prevină, Colectează! „Orange the World: Fund, Respond, Prevent, Collect!”.
La nivel național, Campania va avea loc al 18-lea an consecutiv și va debuta cu mai multe evenimente organizate de instituțiile publice, societatea civilă și partenerii de dezvoltare, în format online, continuând cu o serie de activități desfășurate atât la nivel central, cât și la nivel local, care vor include campanii de sensibilizare, lecții publice, discuții, seminare de instruire, lansarea și difuzarea spoturilor video tematice.
Menționăm că, pandemia COVID-19 și perioadele de carantină instituite au generat în plan global creșterea numărului de cazuri de violență în familie cu circa 30 %. Reieșind din noile contexte politice, economice, și sociale, stabilite urmare situației pandemice, organismele internaționale cheamă statele să facă tot posibilul pentru a asigura continuitatea în prestarea de servicii și să ofere sprijin și protecție femeilor cu risc de violență, cu implicarea tuturor actorilor relevanți.
Violența împotriva femeilor și în familie este un fenomen larg răspândit în Republica Moldova. Estimările naționale conform Studiului „Violența față de femei în familie”, desfășurat de Biroul Național de Statistică, sugerează că mai mult de 63 la sută dintre femei cu vârsta cuprinsă între 15-65 ani au suferit de cel puțin o formă de violență pe parcursul vieții. În anul 2019 au fost înregistrate 2 597 de cazuri de violență în familie, iar în primele trei luni ale anului 2020: 678 de cazuri.