Snapchat anunță că a dezvoltat o clonă a TikTok, intitulată Spotlight. Pentru a motiva realizarea de conținut video bun, în format scurt, cei de la Snapchat au anunțat că se angajează să achite un milion de dolari pe zi, până la finele anului, celor care postează cele mai populare clipuri.
Nu este prima oară când clipurile video vor juca un rol important în Snapchat, dar, de acum înainte, vor fi mult mai ușor de găsit în aplicația mobilă a rețelei sociale – Spotlight, scrie playtech.ro.
Introducing Spotlight ?
The best of Snapchat. Sit back and take it all in, or submit your video Snaps and you could earn a share of more than $1,000,000 a day. Happy Snapping!https://t.co/U7eG7VNJqk pic.twitter.com/mxGWuDSdQk
— Snapchat (@Snapchat) November 23, 2020
Utilizatorii vor putea interacționa cu clipuri scurte și vor putea face un swipe în sus sau în jos pentru a sări rapid de la unul la altul. Un algoritm va determina clipurile care s-ar putea să te intereseze, dar poți naviga și spre anumite subiecte.
Un detaliu aproape ciudat și o diferență majoră față de TikTok ține de lipsa comentariilor. Acestea nu sunt permise, iar o mare parte din conținutul postat va fi anonim dacă persoana din spatele postării nu are un profil public. Ca referință, majoritatea celor de pe Snapchat au profilul privat. În fine, pentru majoritatea clipurilor scurte disponibile prin Spotlight, nu vei ști cine le-a făcut și chiar dacă mecanismul pare neobișnuit la început, s-ar putea să reducă mult presiunea pusă pe anumiți creatori.